Cultura

Și pleacă.

de Denisa Niță
Geanta a zburat demult de pe umăr. Cartea e într-o parte, felia de pizza, înfășurată într-un sac de gunoi, în alta. Telefonul nu știu unde e și n-am cum să-l caut. Continui să țopăi, în cur, din treaptă în treaptă. Încerc să mă apuc de balustradă, dar nu ajung.
Simt durerea până în cerul gurii. Lumea se uită la mine, doi puști râd. Îmi vine să mă duc la ei, să-i dau cap în cap. Dacă aș putea să mă ridic. Dar salvarea vine de la un bătrân, c-un sacou rupt la manșete și-o beretă în cap. Îmi strânge catrafusele, mă ia de mână și mă pune pe picioare.
– Ce s-a întâmplat, tataie?
– A alunecat tocul. Săru’mâna mult.
– Așa-i cu tocurile. Când n-alunecă pe scări, alunecă-n pat.
Și pleacă.

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button