O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României

01 februarie 2021 destin valah Stiri

„La iniţiativa unor organizaţii civice reprezentând comunitatea românească şi pe cea italiană, Consiliul Oraşului Florenţa a votat în favoarea atribuirii numelui Reginei Elena a României unei străzi sau unui parc public din străvechea urbe. Meritul pornirii acestui demers patriotic şi istoric, demn de toată admiraţia, aparţine doamnei Melania Cotoi, preşedinta Asociaţiei AlterNATIVA”, precizează sursa citată.

În cursul lunii mai, va avea loc la Florenţa comemorarea Reginei Elena, iar anul viitor va fi inaugurată locaţia publică purtând numele său.

Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta a fost informată, pas cu pas, de iniţiativa civică românească şi a trimis o scrisoare de felicitare Asociaţiei AlterNATIVA. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2021 . Designed by: Livedesign