Că bărbații sunt ai dracu.

de Denisa Niță
– Că bărbații sunt ai dracu. Așa că nu te grăbi la măritat, vin copiii, mâncare, spălat. Ăhăhă. După 30 de ani să te gândești la asta. Noroc c-al meu e fătălău. Face și mâncare.
Face cercuri cu piciorul pe gresie. Are șosetele rupte și pătate. Stă în fund, pe marginea patului, și mă mai întreabă câte ceva. Dintre picioare îi atârnă două pungi. Amândouă pline cu sânge și urină.
Rezerva patru. Mă schimb în pijamale și mă pun în pat. Cearșaful are pete de sânge și urme de pix. Pereții sunt scorojiți. De o țeavă atârnă o icoană de care e prinsă o floare uscată. Eu am patul de la ușă, ea pe ăla de la geam. Ține deschis sertarul în care e portofelul.
– Vezi, aici să ai bani schimbați la tine. De cinci, de zece. Dacă îți face ceva acum, nu face de pomană.
Vine asistenta, mă duce la subsol. Mă uit la picioarele mele și mă bălăngăn. Liftiera, crăcănată pe scaun, ascultă muzică la un radio de buzunar băgat într-o geantă. Ceva cu „foaie verde de acasă”. Miroase a clor.
Bagă acul și nu respir. Mai bagă o dată. Și a treia oară. Am impresia că-i luni.