Scurt și la obiect.

de Denisa Niță
– Bă, dobitocule. Mă, prostule, ce faci, mă?
– Ce?
– Nu vezi că sunt aici? I-ai dat drumu’ peste mine, mi-a zgâriat urechea. Prost ești. Mi-a trecut moartea pe la ureche. Scurt și la obiect.
– Te caci pe tine.
Așez telefonul pe pahar și bag boxele în el. Doar așa merge. Ridic jaluzelele, să intre soarele, și dau drumul la apă caldă. „Where I’m gonna be if I’m ever 23”, fredonez și încep să dau jos din haine. Mă imaginez cu încetinitorul, ca-n filme.
Trei melodii mai târziu, deschid ușa, mă ia un pic amețeala de la aburi. Îmi înfășor părul în prosop, mă șterg pe corp și ies. Alunec pe gresie, îngân un futu-ți paștele mă-tii și intru în cameră.
Schimb melodia, scot haine din șifonier, îmi curăț urechile, mai cânt. Mă duc să mă spăl pe dinți, mai cânt. Mă întorc în dormitor. Cu piciorul sprijinit de geamul meu, sfoară legată în jurul taliei și un șpaclu în mâna stângă, se uită la mine. Și eu la el. Îmi ard urechile, îmi bate inima mai repede, mă cuprinde, brusc, o sfială de nu mai pot să respir. Nu-și mișcă privirea din ochii mei. Încep să merg cu spatele înapoi spre baie. Încet, de parcă n-aș fi dezbrăcată. Nici nu mai aprind lumina, mă așez pe budă și stau așa. Până trece. Nu știu ce, dar să treacă.
Îmi bate în geam și țipă.
– Îmi cer scuze, domnișoară. Doamne ferește, că sunteți de-o vârstă cu fii-mea. Și mai bate în geam.
Îi fac semn cu mâna, că-i în regulă. Când scot capul, nu mai e acolo.
Vecinul de deasupra renovează.