„Plouă. Plouă intr’una si-i frig și stăm cu picioarele în șanțuri și nu știm ce-i în fața noastră! Si o sfârșeală mă cuprinde. Ce bine ar fi sa poți dormi măcar oleacă! Sa uiți ca ești viu, sa nu simți scurgandu-se apa de alungul spinării pana’n bocancii cari chiftesc. Și noaptea-i străină și dușmănoasa, și până la ziua e așa de mult. Palizi, cu fetele lungite ca după o boală, uzi de sus până jos, abia ne putem desprinde din hleiul măștilor și din șanțurile măcinate de ploaie. Liposi, murdari, n’avem pentru ce ne usca și curăți. …”, scria locotenentul Ioan Missir in jurnalul de pe frontul Primului Razboi Mondial.
