Mariajul cică..
My.Roxa
Eu cred că am mai atins la un moment dat subiectul ăsta, dar m-am gândit să mai bat moneda puţin că asa e omul încăpăţânat care nu înţelege..:D
Şi am să zic aşa: mariajul este fericita concluzie a unei relaţii…sau nu :-))
Am citit o grămadă de articole şi m-am amuzat copios. Unul zice aşa: „Dacă la începutul mariajului totul este lapte şi miere, să nu crezi că asta va dura o viaţă întreagă ..”. Bun aşa, te-ai luat, după o perioadă eşti f…!
Dar până la urmă de unde ştii treaba asta, poate ieşim din tipare şi suntem fericiţi de numa’ numa’??
Altă abureală: mariajul este bun pentru sănătate şi wow :” Nouă semne că mariajul ţi-e în pericol!!”
Alţii spun că mariajul ar afecta libidoul (!) deşi e vorba de obişnuinţă.. cu căsătorie sau fără, alţii cu concepţii mai învechite spun că dacă nu te căsătoresti, trăieşti în păcat şi fel de fel. Ca o paranteză aşa… înseamnă că sunt „predispusă la focurile iadului” :))
Ca să nu mai ţopăi pe concluziile altora, nu sunt nici pro, dar nici contra mariaj, ci doar militez pentru a face ceea ce te mulţumeşte. Evident că la fiecare persoană totul se manifestă altfel.
Eu, de exemplu, am luat-o pe contrasens..ca să zic aşa. La cinci ani îmi făceam bagajul că vroiam să mă mărit cu iubitul meu de la grădiniţă şi dragul de tata, la lamentările mamei, a ridicat o sprânceană şi a început sa împacheteze cu mine, la 23 de ani am fugit că mă înspăimânta rău ideea unei căsnicii, iar acum nici nu vreau să aud despre asta.
Mă zbârlesc când personajele de sex feminin mă întreabă pe la muncă: „Te-ai măritat? Când faci copii?” deşi eu mă aflu doar în trecere să las o amărâtă de condică sau să iau nişte rezultate, şi nicidecum să le dau raportul.
Cred că poţi fi fericit şi de unul singur, cred că poţi fi fericit şi în doi fără un petic de hârtie care să-ţi confirme ceea ce tu cunoşti deja sau o poţi face şi cu patalama la mână dacă te simţi mai bine. Dar dacă ajungi la acel punct critic, nu te mai salvează nici cinci hârtii şi nu mai poţi resuscita ceva care s-a ofilit.
Cred că o relaţie poate fi perfectă(noţiunea de „perfect” fiind foarte abstractă) fără a ţine cont de regulile şi aşteptările celor din jur. Spun „perfect” că poate perfect e exact ceea ce ei îşi doresc şi sunt fericiţi în fiecare zi împreună oricum ar fi şi orice ar putea asta să însemne. Poate chiar şi atunci când se ceartă sunt fericiţi.
Eu nu-mi doresc decât să-l găsesc pe cel cu care voi putea alcătui un întreg sinonim cu fericirea. Să îmi găsesc partenerul lângă care fiecare trezire va fi o plăcere. Să îmi găsesc zâmbetul care îl completează pe al lui. Indiferent de o amărâtă de hârtie şi de ideile preconcepute ale celor din jur.
