Lacrimi pentru librăriile din Teleorman

Facebook a plâns puțin când a aflat că în județul Teleorman mai există doar o librărie. Aș fi vrut și eu să lăcrimez, dar am stat și m-am gândit mai înainte. Și am ajuns la concluzia că nu e nimic nenatural în chestia asta, ba chiar dimpotrivă.

Asta cu dispariția librăriilor, bibliotecilor publice, cinematografelor și a caselor de cultură este una din lamentațiile favorite ale lui Vasile Ernu. Care își amintește cifre exacte de pe vremea URSS, când producția de case de cultură și librării o depășea pe cea din America. Și sunt mulți alții care deplâng dispariția trompetelor ideologice din secolul trecut.

Pentru că asta erau căminele culturale, cinematografele, bibliotecile și librăriile din secolul trecut: trompete culturale, difuzoare, vectori pentru transmiterea mesajului generat de Partidul Comunist și propagandiștii săi. Țăranii erau duși cu forța la căminul cultural – nu chiar cu biciul, dar cine nu era prezent când veneau tovarășii de la județeană se putea aștepta la o lovitură de pedeapsă. La cinematograf vedeai prin anii 50 filme sovietice și buletine de știri cu mărețe realizări. Când televizoarele s-au generalizat cinematografele au început să difuzeze și filme occidentale, dar alese cu grijă și cenzurate ”să corespundă”. În biblioteci și librării găseai cărțile aprobate de Partid, dacă ceva ieșea între timp de pe linie dispărea rapid.

Toate chestiile după care plânge Vasile Ernu (și mulți alții, nu doar el) nu erau altceva decât mijloacele de propagare a mesajului ideologic unic. Și erau întreținute cu mijloace bugetare de la centru, nu erau capabile să se autosusțină real – generau îndoctrinarea maselor, ăsta era produsul finit și motivul pentru care Partidul Comunist pompa bani în ele.

Bătaia peștelui era accesul și angajarea în astfel de ”instituții” pentru că nu era mult de muncă și dacă ascultai directivele de partid nu aveai bătaie de cap. Și să fim serioși, disidența în anii lui Ceaușescu nu depășea printre intelectuali nivelul de bancuri și cârcoteli la șușanele (cu prea puține excepții, dar ăsta este alt mit contemporan).

Revenind: toate instituțiile ”de cultură” enumerate mai sus erau producătoare de îndoctrinare nu de ”educare” a maselor. Vasile Ernu și cei care deplâng dispariția lor regretă de fapt că nu mai au la îndemână trompete disciplinate. Asta pentru că suntem în secolul XXI și avem la îndemână o chestie relativ nouă, se numește internet. Iar pe internet găsești cărți, muzică, filme, televiziune, radio – cam tot ce ofereau chestiile astea dispărute, doar că la altă calitate – și mai presus de toate într-o marjă de diversitate nesfârșită. Nu mai avem o singură ofertă menită să ne spele creierii – găsim ce vrem, pe bani, gratis sau prin piratare. Cine mai vrea să meargă la casa de cultură a satului să vadă ansamblul Opincuța când are orice altceva la îndemână? Mergi o dată, vezi Opincuța cu mama mare și nu te mai duci niciodată.

Și să gândim puțin contemporan: aveți idee ce înseamnă să deschizi o librărie în Roșiori? Chirie, certificat de la pompieri, certificat medico-sanitar, costuri cu angajații plus alte biruri, mucareruri și peșcheșuri – le găsiți voi pe toate, faceți un calcul și vedeți la ce preț ar trebui să vindeți cărțile. Apoi încercați să aflați cam câți oameni din Roșiori ar cumpăra lunar și câte cărți, mai faceți un calcul și vedeți dacă ieșiți pe plus. Dacă nu, atunci nu. Bănuiesc că mai mulți oameni au făcut calculele astea și au ajuns la concluzia că nu e rentabil.

Și Vasile Ernu ar veni acum să-mi spună că lipsa librăriilor îi condamnă pe oamenii din Roșiori să nu aibă acces la educație și cultură și de-asta rămân săraci. Nu cumpără cărți pentru că sunt săraci și sunt săraci pentru că nu au acces la cărți.

Eu sunt de altă părere. Anume că pe oamenii din Teleorman nu-i interesează cărțile. Au resurse economice, nu sunt tâmpiți așa cum umblă legenda de la Dragnea încoace (apropo, nici Dragnea nu e tâmpit, că dacă era tâmpit nu ajungea să se bată pentru postul de premier) – doar că oamenii din Teleorman au alte priorități, decid să-și cheltuiască banii în alte direcții. Care vrea cărți și cultură în Teleorman știe unde să le găsească.