Cultura

ÎNVAŢĂ SĂ SPUI CEEA CE ÎŢI DOREŞTI!

My.Roxa

 

Am câteva idei care m-au tot chinuit săptămâna trecută şi vreau să văd dacă pot să le şi transmit.

So: învaţă să ceri ce vrei! Adică toată treaba asta merge mână în mână cu comunicarea şi asta nu înseamnă că este neapărat o artă pe care să o stăpâneşti.

Probabil că au fost momente în viaţa ta când ai avut nevoie de ajutorul celor din jur, fie material fie spiritual, însă nu ai ştiut cum să îl obţii. Ca şi fiinţe sociale suntem meniţi să interacţionăm şi să comunicăm unii cu ceilalţi. De multe ori însă, nu ştim cum să obţinem ceea ce ne dorim de la oameni. Şi aici pot vorbi despre toate sectoarele în jurul cărora se învârte viaţa noastră: carieră, prieteni, familie şi relaţii, bineînţeles.

Era o vorba din popor care spunea cam aşa: „Copilul care nu plânge, nu va fi alăptat” (asta ca să păstrez cât de cât un limbaj decent). Dar cum suntem un popor de ignoranţi în acelaşi timp, mai avem şi unele vorbe de duh gen: „Capul plecat, sabia nu-l taie!” Şi de ce ai face asta? Adică de ce să ţii capul plecat?
Poţi ţine capul plecat în momentul în care comiţi o greşeală, dar atunci când ai dreptate…lucrurile se schimbă.
Şi mă lovesc iar de comunicare.

Învaţă să ceri ceea ce îţi trebuie, nimeni nu poate ghici sau, dacă o face, probabil că o va face cu superficialitate. Învaţă să oferi ceea ce cel de lângă tine are nevoie doar dacă îţi este cerut ajutorul.
Totul e un flux: ţi se cere şi poţi – dă, ai nevoie – ia!

Scriam mai devreme de capul plecat. Niciodată nu trebuie să-ţi fie frică să spui ceea ce crezi sau ceea ce gândeşti.
Acum nu spun că trebuie să te baţi cu şeful, susţin doar că trebuie să fii sincer şi corect, în primul rând cu tine, şi apoi cu ceilalţi. Oricum nu are cum să te iubească toată lumea, asta este clar.

În ceea ce priveşte o relaţie sau, poftim- dacă vreţi, o legatură între doi oameni; nu de puţine ori am auzit o femeie spunând: „Mi-e frică să spun ceea ce îmi doresc cu adevărat că poate se sperie şi fuge”.
Dacă te vrea, nu va pleca de lângă tine nici dacă îl trăzneşte!
Dacă nu, pleacă tu! Valabilă şi viceversa.

După cum am mai scris acum ceva vreme, relaţiile s-au tot degradat (prieteni, sex, relaţiile de subordonare).
Trăim într-o societate care s-a îmbolnăvit pe parcurs şi care este amprentată cu tot felul de fixuri şi prejudecăţi.
Şi acum, ca să o iau şi comic, avem şi poveştile care se îndreaptă spre o direcţie aiurită.
Ia de exemplu: „Hansel şi Gretel”.

Toată lumea a judecat-o pe tanti vrăjitoarea că a mâncat copiii aia, dar nu s-a mai gândit nimeni că obrăznicăturile alea două au păpat agoniseala de o viaţă a femeii. Puteau să ceară o felie de cozonac, în loc să mănânce plapuma femeii.

Întorcându-mă la a spune ce îţi doreşti, nu este nimic rău să o faci, importantă este doar adresarea. Tonul face muzica, remember?
Odată ce ai obţinut ce ţi-ai propus, nu uita să mulţumeşti. Dacă nu o faci, şansele de a obţine ceva altă dată vor fi mult mai mici. Îţi sugerez din nou să nu te prefaci şi să fii sincer întotdeauna.

 

 

Învaţă să spui ceea ce îţi doreşti!

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button