E vremea când. . .

E vremea întrebărilor fără cuvinte curioase. E vremea întrebărilor împiedicate-n icoana mireasă, de prea mult cer alintat, unde se ascultă doar oda regilor. E vremea când, în palma ta aspră înfloresc cununi de crini cruzi. E vremea când tai timpul actor în șoapte gradate asimetric. Și mă îndepărtezi și mă tragi și mă dai și mă strângi și mă urli și mă coşi și mă potrivești și mă vezi. . . tu. . . într-o clepsidră și ceva lumină coaptă-n intens. . . cum numai tu mă vezi când eu te văd. . . într-un palpabil întrerupt de târziul tușat zigzag. E vremea întrebărilor întrebate de un atunci izolat în privirile grele de azi. Totul te întreabă. . . fără cuvinte, fără sunete, fără ecou. . . Doar sensul te simte. Și totuși. . . pe unde-ți zburdă umbra cu gust de rai?

L.P.