Tot ce ni se întâmplă vine atât din necunoaștere, cât și din lipsa spiritului critic. Necunoașterea arhitecturii instituționale, a regulilor și mecanismelor de funcționare ale instituțiilor, a relațiilor dintre ele, a dat naștere haosului protestatar, alimentat de cele mai aberante manipulări. Culmea, unele dintre ele nici măcar scuza-sau virtutea!-manipulării, a premeditării, n-o au. Prostia unora potențează prostia altora, și o radicalizează. Avem cea mai radicală prostie colectivă imaginabilă!
Lipsa spiritului critic este boală veche la români. Și este un eșec, poate cel mai mare, al sistemului de educație. Și nu pentru că, așa cum zic mulți, sistemul de educație este uniformizator, pentru că așa trebuie să fie, să scoată turme după turme de oi, bune de mânat de lupii cei meșanți. Nu, lipsa de educație critică este rezultatul unei suverane dureri în cur a tuturor, educatorii incluși. De ce să gândim, când putem să hăulim, sau să behăim? Spiritului critic nu-i vedem rostul. Pentru noi e pierdere de timp.
Un amestec mai nociv pentru viitorul nostru, ca națiune, nu există. Și nici nu văd cum putem schimba astea. Pentru că, pur și simplu, nu vrem să schimbăm nimic. Ne place cocina în care ne bălăcim în dejecțiile unor minți care se vor machiavelice și perverse. Sunt doar obscene. Totul este obscen în țara asta. Până și puținele momente de sublim!
Așa că, ne place sau nu, așa ne-am așternut, așa dormim. Trăiască lupta pentru pace și ciorba de potroace!
