Vals şi frânturi din copilărie..
My.Roxa
Da. Vals. Fără legatură cu subiectul. Numesc aşa postarea pentru că valsul este un dans plin de senzualitate şi vechi, atât de vechi ca şi manierele.
Câţi oameni ai zilelor noastre credeţi că mai ştiu de codul bunelor maniere?
O să simplific şi o să scriu doar despre acele mici gesturi de comportament ale unui bărbat faţă de o femeie.
De multe ori priveşti în jur şi vezi masculinitatea fără maniere, iar tu ca femeie dai din umeri şi pleci.
Ce înseamnă să fii un bărbat bun? Înseamnă să apreciezi şi să respecţi femeia cu care ieşi şi să o săruţi prieteneşte la plecare după prima întâlnire? Înseamnă să-ţi respecţi- colega de la job, mama, sora?
Dar o femeie? Este neatentă şi uitucă doar cu aceia pe care nu-i mai respectă?
Lumea în care trăim s-a schimbat atât de mult, încât nu e de mirare ca fineţea a făcut şi ea aripi. Femeile încercând să dovedească faptul că sunt egale cu bărbatul – s-au masculinizat atât de mult, iar bărbatul şi-a pierdut şi el delicateţea de altă dată.
Eu zic aşa: pe o piaţă corectă, egalitatea dintre bărbaţi şi femei nu îşi are rostul. Când interacţiunile şi provocarile nu sunt doar aşa, de ochii lumii, ci discuţii şi legături frumoase, ele pot regla chiar şi chimii.
Agresivitatea unui bărbat poate degrada feminitatea uneori mai mult decât o face pierderea libertăţii. Şi asta numai pentru că femeia începe să se apere. Bărbaţii laşi pierd uneori pentru că sunt egoişti sau pentru că le place să joace murdar. Mai ales cu femeile. Pierd şi pot ajunge chiar să scârbească pentru toată viaţa o femeie.
Un bărbat bun e un bărbat bun. Iar bărbaţii buni nu sunt alteraţi.
Nu neg că de multe ori poate fi şi invers. Eu am o vorbă: ” Bărbatul aduce flori, femeia aduce ploaia..”
Revenind acum. Am fost totuşi o fericită. Am avut putine relaţii, dar bune.
Frumos a fost că, de multe ori, am învăţat de la cel de lângă mine. Îmi aduc aminte când mi se deschidea portiera de la maşină, intram şi apoi procedam la fel nerămânând înfiptă pe scaunul ăla. De mulţi ani e ca un gest reflex şi nu înţelegeam de ce se miră lumea. Apoi, altcineva m-a învăţat că bărbatul intră primul în restaurant, urmat de femeie, iar când ies, se procedează invers.
Am trecut chiar printr-o fază simpatică la un moment dat, ploua afară, el era răcit ca naiba şi ne aflam în faţa unei ceainării. El parcă se mişca în reluare, şi eu i-o luasem înainte – arătam amândoi ca nişte murături. M-a prins de mână şi mi-a zis că el intră primul, aproape că îmi venea să-i trag un şut în…:-D Acum zâmbesc când îmi aduc aminte.
Apoi mai sunt acele mici gesturi de fineţe: ţi-e frig şi el îţi oferă haina( ” Relax, că nu ţi-o iau şi nu te las să îngheţi, dar arată-mi că îţi pasă!”), te închide la haină, îţi dă mâna când cobori din autobuz( dacă circuli cu aşa ceva), îţi sărută mâna şi multe altele.
Singura chestie pe care nu am suportat-o a fost referitor la modul de a mânca într-un restaurant. Şi mă refer aici la acele ” zeci”( exagerez puţin) de furculiţe, cuţite. De mică mă cărau ai mei prin restaurante şi uram treaba asta, gândindu-mă la ce naiba îţi trebuie trei sau patru furculiţe. Okey, am înţeles că una e de peşte, dar prefer să-l mănânc cu mâna. Văzând că nu am încotro, din cauza mamei, m-am răzbunat odată, într-un restaurant chinezesc şi, fără să mă vadă nimeni, mi-am scuipat guma de mestecat în bolul cu orez.
Evident că nu m-am oprit acolo, am fost foarte baieţoasă cand eram mică( mă întreb azi unde a dispărut copilul ăla pentru că rar mai dau de el). Întorcându-mă la gesturi, chiar şi în perioada aia, stiu că se mai găsea câte un baieţel bine crescut. Odată mi-am julit genunchii când am căzut de pe bicicletă, mi-a întins mâna şi eu nu am vrut să-l las să mă ajute. Probabil că nu-mi plăcea să mă simt neajutorată( aşa gândeam eu). Şi da, de multe ori am ajuns cu genunchi, coate julite acasă, picioare şi mâini rupte, iar mama era exasperată şi mă certa:” Am făcut o fetiţă pe care vreau să o îmbrac ca pe o prinţesă, nu un haiduc!”
Refuzam să port rochiţe, iar când am început şcoala, învăţătoarea mă certa mereu că nu port pampoane şi bentiţă. Şi-acum îmi aduc aminte că avea un cuvânt: ” strofocată” care mă amuza teribil şi îmi plăcea să o enervez.
Apoi mi-am cunoscut cei doi prieteni pe care îi consider ca pe doi fraţi adoptivi, ca să zic aşa, cei doi oameni pe care îi iubesc la fel de mult ca pe propria familie. Nu ştiu dacă am devenit mai ” fată” cu ei, probabil că mereu m-au protejat şi am lăsat-o şi eu mai moale. Deşi îmi plăcea să merg cu ei să-şi ia piese pentru maşini sau motoare, am început să mă mai domesticesc puţin şi să realizez că o femeie trebuie să fie delicată, nu un uragan.
Vorbind despre job acum, despre respect şi bune maniere. Le-am întâlnit şi acolo, deşi este un domeniu în care vii în contact cu toate categoriile de oameni. Chiar şi cei mai neciopliţi respectă măcar halatul alb (la mine alb, roşu, verde, mov :-D) . …E păcat că unii dintre noi au ajuns să se bucure când cineva face un gest mic, dar frumos. E păcat cum aşa ceva este considerat astăzi ceva neobişnuit.
Întorcându-mă la relaţia bărbat- femeie, că am deviat puţin, manierele sunt definitorii pentru un bărbat, cred eu. Contează foarte mult şi prima impresie. Un bărbat manierat va şti cum să se comporte cu o femeie astfel încât să o cucerească pentru totdeauna.
Oricât am milita pentru egalitatea între bărbaţi şi femei, trebuie să recunoaştem că ne place atunci când cel de lângă noi este atent. Este normal ca un bărbat să-ţi deschidă uşa, nu doar la prima întâlnire, ci mereu. Este normal să nu-şi rupă gâtul uitându-se după alte femei când este cu tine, este o dovadă de respect.
A fi manierat şi atent este o dovadă de respect faţă de partenera ta, dar şi faţă de tine. Femeile se cuceresc cu gesturi simple, dar frumoase… şi se păstrează la fel. Iar manierele nu se demodează niciodată.
Ca o concluzie aşa: bărbatul manierat va fi întotdeauna la modă.
Şi o glumiţă:
În filme:
Ea: Îmi e frig!
El: Ia jacheta mea!
În realitate:
Ea: Îmi e frig!
El: Şi mie! 😀
