Un dialog din Chișinău, la o bancă oarecare
Vreau să-mi plătesc cotizația anuală la o organizație profesională din Germania. Astfel că am purtat un dialog calm și civilizat.
– Nu se poate, îmi zâmbește d-ra de la ghișeu, aveți nevoie de un cont de plată… – Păi este o chestie personală dintr-un cont personal, nu este o achiziție, este o cotizație. – Da, dar legea nu ne dă voie. – Păi nu este nimic ilegal. – Și cu ce se ocupă organizația asta din Germania? – Păi este o organizație profesională. – Asta am înțeles, dar cu ce se ocupă? – Păi cu chestiuni profesionale, cred. – Vă spun cum faceți: să vă trimită organizația din Germania un document în care să spună cu ce se ocupă, ceva din statut și să scrie acolo rechizitele bancare și suma care trebuie achitată. Noi avem niște norme pe care trebuie să le respectăm.
(La Chișinău s-a furat un miliard de dolari, dar nu ne jucăm cu transferurile internaționale de câteva zeci de euro. Nu vreți să știți cum se combate corupția în troleibuze aici. Și vă povestesc altădată cum este posibil să existe 3 coduri SWIFT pe care le încerci pe rând până îl nimerești pe cel funcțional. În rest eu sunt bine, puțin agitat, dar sănătos în general.)