Trăim într-o lume a stimulilor , o lume umplută până la refuz de fascinaţia noului şi extraordinarului , pe toate canalele media cuvintele de ordine sunt Excepţional , Şoc , Fabulos , actul jurnalistic a devenit un simplu exerciţiu de explorare a situaţiilor limită sau care frizează limita . Nu mai există modele culturale adevărate ci doar modele artificiale , idioate , de plastic , contrafăcute şi în afara oricărei structuri de valoare.
O lume a lipsei de reflexie personală şi a unor sentimente intense exploratorii.
De ce nu se mai citeşte sau care ar fi scopul literaturii într-o lume axată în cea mai mare parte pe un trăirism atroce? Senzaţia este noul zeu şi goana după senzaţii din ce în ce mai noi şi mai intense marele motor social.
O lene din ce în ce mai profundă şi directă cuprinde sufletul tinerilor noştri.”De ce să mai încerc exerciţiul lent al lecturii când pot primi dintrodată toate senzaţiile de care am nevoie prin ecranul magic şi tactil al unui gadget oarecare , de la monitorul calculatorului până la ecranul generos şi spectacular al ultimului tip de smartphone?”
Mass-media în fapt nu face altceva decât să ofere un discurs mort şi neinteresant aflat undeva în zona anecdoticului.De ce este ales acest tip de discurs în locul discursului literar? Lucrurile sunt relativ simple . În primul rând trăim într-o lume a vitezei şi lipsei de răbdare , într-un fel decurge un roman care la citire durează mult mai mult, şi cu mai mult efort şi în cu totul altfel o ecranizarea a acestuia care nu este în fapt decât o calchiere , o prescurtare a celui dintâi , unde scenele importante se succed rapid , direct şi mai ales fără sau cu foarte puţină reflexivitate.Personajul romanului este lipsit în cazul majorităţii ecranizărilor de latura lui profundă , de conştiinţă şi reflexivitatea (rareori atinsă de jocul dramatic excepţional al unui actor talentat).Scenele sunt directe şi univoce , descrierea unui peisaj sau a unui mediu în care se desfăşoară acţiunea romanului , care în cazul lecturii implica efort de imaginaţie şi reflexie din partea lectorului în cazul ecranizării este doar o sumă de fotograme arbitrar alese de regizorul filmului în funcţie de aprehensiunea acestuia.
Tinerii noştri nu mai au răbdare nici măcar cu ei înşişi , vor să ardă cu etapele necesare dezvoltării personale şi să ajungă direct şi fără efort la sfârşitul oricărei acţiuni fără măcar a mai reacţiona.Trăind într-o lume a acţiunii semnificative şi lipsite de echivoc îşi percep viaţa ca o sumă de treceri succesive şi întrerupte de moment. Nu mai există nici liniaritatea şi nici procesualitate, nici efort şi nici memorie.
Pe de altă parte chiar şi scriitorii suferă de acest sindrom al lumii moderne. În afara unor repere de valoare şi creaţie stabile şi construite organic în timp mesajul acestora devine ermetic şi grotesc.
Drumul către literatura trebuie străbătut din ambele direcţi şi efortul trebuie să fie conjugat, atât lectorul cât şi scriitorul trebuie să se îndrepte unul către celălalt ca intenţie pe de o parte a lecturii pe de alta a scriiturii.
Atâta timp cât librăriile abundă în cărţi lipsite de o valoare reală, cât timp se scrie într-o frenezie lipsită de discernământ, cât de cele mai multe ori scriitorii se adresează oricui altcuiva decât tinerilor, cât textul în sine este de cele mai multe ori sau ermetic sau doar crud şi grotesc, cât timp literatura contemporană are comportamentul reacţionar şi complexat al unei structuri culturale de nişa nu putem arunca vina pe umerii tinerilor noştri cât mai degrabă pe umerii unui sistem social de valori defectuos, al unui sistem educaţional fără coerentă şi indigest şi mai ales pe umerii scriitorilor acestora care scriu pentru o posteritate niciodată înţeleasă în speranţa unei celebrităţi frugale şi ireale, în loc să scrie pentru cei în mijlocul cărora trăiesc.
Literatura a pornit dintr-o nevoie de comunicare ori tocmai acesta este lucrul care lipseşte literaturii contemporane “nevoia de a comunica”, şi astfel avem o literatură care nu se adresează nimănui, nicicând, o litaratura de tip defetist şi autoreferentiala.
Prefer scriitori mergând prin licee cu zâmbetul pe buze râzând şi comunicând direct cu tinerii decât scriitori pozând undeva anonim o tristeţe a singurătăţii şi a unei genialităţi superioare.
Conu Marius
