Timpul diluat

28 decembrie 2015 destin valah Istorie

de Adrian Majuru

Tema acestui mic articol a apărut pe neaşteptate în urma unei banale întrebări adresate unui bun prieten: „cum te simţi la ’47 ?” iar răspunsul lui a fost prompt: „c’an ’57 !”. Deşi este născut prin ’60 . Dar ce mai contează? La halul în care trăieşti, te poţi simţi la 47 de ani ca’n ’57, deşi te-ai născut cu trei ani mai târziu. Există un acut sentiment al timpului diluat, tern şi etern deopotrivă, care-ţi dă senzaţia unei perpetue învârtiri în cerc, unde trecerea anilor este lipsită de semnificaţie şi consistejnţă istorică şi afectivă.
I.D.Sîrbu a scris prin anii ’80 că supravieţuiesc „aceia care mai au acces la câte un mic secret de stat iar restul trăiesc aidoma muştelor”. La începutul anilor ’30, Emil Cioran a definit şi el această stare de diluare a timpului: „nu este deloc comod să te fi născut într-o ţară de a doua mână” unde nu există decât „două categorii de oameni: cei sărmani, din care era alcătuită mai toată ţara, şi câţiva şarlatani, câţiva paraziţi, care exploatau mizeria celor dintâi”. De fapt chiar şi în generaţia lui din mult visata perioadă interbelică, „mulţi români mărturiseau zilnic că România este ultima ţară din lume”, şi discutau „la nesfârşit de soarta unei ţări fără de soartă”, doreau cu strângere din dinţi ca ţara lor să fie mai mult decât o ficţiune deoarece, dacă ar fi rămas aşa, însăşi vieţile lor, ale celor puţini şi lucizi, s-ar fi prăbuşit în ficţiunea timpului diluat. A unui timp în interiorul căruia, deşi ai sentimentul că înaintezi în cronologia vârstelor, te simţi ca în secolul al- XVIII-lea, deşi calendarul te fixează undeva în mileniul al III-lea!
De ce se întâmplă aşa sau cum a început să existe acest bizar paradox istoric, de frontieră flexibilă şi greu de fixat în termeni clari şi definiri dorite? Timpul diluat este mai grav decât „căderea în timp” de care vorbea Emil Cioran. Timpul diluat este asemenea unei magme din care nu mai poţi scăpa iar putreziciunea sufletească este inevitabilă în ciuda perseverenţei.
Este greu să fixezi în istorie desfăşurarea timpului diluat. Primul geamăt trebuie să se fi auzit probabil prin secolul al XVII-lea iar răcnetele au străbătut tot veacul al XVIII-lea, când Giovanni Bartolomeo Frontali descoperea înspăimântat ţărani îngropaţi de vii pentru a se ascunde de plata taxelor. După câteva decenii un călător francez descoperea în Valahia o masă de robi cu aspiraţii terne, prinşi într-un timp aflat dincolo de putinţa de înţelegere: „ce le pasă lor care este numele stăpânului? Ceea ce ştiu ei este că trăiesc ca să muncească, ca să plătească, să sufere şi să tacă”.
Realitatea actuală a timpului diluat este aceea că „trăim asiatic şi ne judecăm după norme europene” şi nu-i de mirare că un om rafinat, la 47 de ani se simte ca’n ’57, deşi s-a născut în ’60.

Tag-uri: ,
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign