FeaturedIstorie

Asta așa, ca un amănunt…

de Constantin Gheorghe

Când vor înțelege și economiștii noștri cretini că nu există nici creștere economică, nici creșterea producției, nici creșterea investițiilor, fără consum. Că nu produce NIMENI de dragul de a produce. Produce ca să vândă! Iar ca să vândă trebuie să existe niște proști, care să cumpere. Pentru a cumpăra, munca proștilor trebuie să fie plătită decent.

Iar pentru boii care se plâng, precum renumita rumegătoare Aurelian Dochia, fost Preşedinte al Agenției Naționale pentru Privatizare, că suplimentul de consum se transformă în deficit de cont curent, un sincer ”Hai sictir de jigodii!” Voi ați distrus baza productivă a țării ăsteia! Sigur că oferta nu este elastică, pentru că una este să ai capacități de producție pe care să le poți activa în timp scurt, și alta să construiești ceva care să producă la doi-trei ani de la momentul suplimentului de cerere! Cred că și un economist poate înțelege asta, dacă înțelege un prost ca mine! Într-o economie globalizată cererea se întâlnește instantaneu cu oferta. Cine are supracapacități de producție-bune, proaste, dar le are!-poate răspunde la cerere. Cine nu, importă!

Acum, ce vreți, ticăloșilor? Să reducem consumul-adică să reducem puterea de cumpărare-doar pentru că românii nu mai produc o mulțime de chestii? Nu-i înjurați tot voi pe ”comuniști” că vroiau să producă totul în țară? Acum vă vedeți visul cu ochii: nu mai producem nimic! Nu tu, Dochia, cu Isărescu, Negrițoiu, Dăianu și încă vreo câțiva, ați promovat Bandungul pe invers: distrugerea ”burgheziei naționale”(de care se ocupă acum SRI-DNA) și înlocuirea producției interne cu importurile? Nu vă place? Asta e! Un Crăciun fericit, slugilor! Că aveți din ce: doar ați primit arginții trădării!

PS: dacă vă uitați cu atenție în tabele, veți vedea că reducerea CAS-cadou făcut angajatorilor-este de 3,7 miliarde de lei, adică bani mai puțini la pensii și la sănătate, iar reducerea TVA la alimente înseamnă doar 2,4 miliarde de lei, rămași amărăștenilor. Care sunt oricum infinit mai mulți decât patronii.Asta așa, ca un amănunt…

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button