Școala de șomeri cu ștaif: Facultatea de Științe Politice
Facultățile de științe politice sunt niște fabrici de viitori șomeri frustrați. Băieții și fetele care se duc acolo au parte de niște cursuri de filosofie, istorie, sociologie și drept, mai învață niște teorii politice și gata.
Absolvenții au niște vagi idei generale despre științele de mai sus și nici un fel de abilități vandabile pe piața muncii. În mod normal ”științele politice” ar trebui să fie un master serios, la care să vină absolvenți de filosofie, sociologie etc. unde să se facă niște încrengături inter-disciplinare serioase, nu să vină profesorii să lălăie cursul pe care îl țin la programul de licență. Dar asta este o altă discuție.
Teoretic, absolvenții de științe politice ar trebui să lucreze ”în politică” sau în administrația publică. Toată polologhia din facultate le este inutilă în administrația publică: aici angajații urmează niște proceduri monotone, de rutină (dacă se întâlnesc cu o situație în afara procedurilor se blochează și plâng). Pentru un tânăr care a studiat ultimele eseuri feministe o astfel de carieră îi provoacă greața. Ajunge rapid la concluzia că mai bine urma o licență în drept și avea o șansă să priceapă stupidele încrengături ale sistemului românesc de drept administrativ.
Nici pentru lucrul în politica românească nu îi pregătește în vreun fel facultatea de științe politice pe tinerii absolvenți. În politica românească teoriile astea sunt în fel de ciucuri la tichia nebunului care-l distrează pe jupân, esența politicii este cu bizantinism, trădări, cum facem rost de bani pentru campanie, pe cine punem prefect la Botoșani care să nu fie alcoolic și să răspundă la telefon când avem o treabă cu el, chestii complicate și serioase, nu abureli teoretice. Dacă reușește să se lipească pe lângă vreun jupân, de județ sau de centru, tânărul absolvent de științe politice devine postac pe situri și Facebook, face xeroxuri, lipește afișe, cumpără țigări și bere pentru ședințele comitetului – având timp în pauze să cugete asupra teoriilor neoconservatoare.
Și mi-ați putea spune că tocmai acești tineri absolvenți de științe politice, doldora de carte și teorii care abia așteaptă să fie puse în practică – deci anume acești tineri reprezintă șansa unei schimbări în mizerabila politică românească. Iar eu v-aș râde în nas dacă mi-ați spune așa ceva și aș hohoti la nesfârșit amintindu-mi dezastrele vesele ale tinerelor partide precum Noua Republică, M10 și USR. Știu, Nicușor Dan este la început, dar aveți răbdare, va sfârși fugar prin munți cu pecetea partidului strânsă la piept, murmurând ca Mihail Neamțu ”eu sunt președintele partidului… eu am ștampila… eu sunt președintele partidului…”
