Salonul – o poveste de viaţă

22 august 2016 destin valah Istorie
de Adrian Majuru

Salonul – o poveste de viaţă

Ce ar putea însemna în istorie două-trei decenii de pace? Care ar fi putut fi modificările de substanţă ale vieţii de acasă pentru aceia care puteau investi în propriul confort? Salonul, de bal sau literar, de întâlnire şi taifas, se naşte dintr-un sincretism cultural şi necesitate socială, într-o perioadă de relaxare socială. La 1800 salonul nu exista în reşedinţele urbane din Valahia şi Moldova. Apare timid în marile palate aristocratice, în locul unor camere vaste cu divane orientale pentru oaspeţi neprevăzuţi cum erau ofiţerii armatelor austriece sau ţariste. Aceasta se întâmpla către anii 1806 şi 1815. Urmează o perioadă de tranziţie, când primele saloane proiectate şi frumos ornamentate după modelul lor european, au apărtu şi la bucureşti dar fără să fie iubite de protipendadă. Erau numai pentru străini. O descriere fidelă a acestei perioade, cuprinsă între 1816 şi 1835 o avem de la pictorul Barabas Miklos.
Acesta ne-a lăsat mărturii despre boierul Cantacuzino, care, „aparţinând şi el înaltei aristocraţii române, se cerea să imiteze moda europeană şi deoarece casa lui era frecventată şi de generalii ruşi, şi-a aranjat-o cu mobile moderne, căci portul european nu prea se potrivea cu divanele turceşti late, pe cari oamenii se aşterneau fără papuci. Vizitându-l odată după această metamorfoză, de abea mi-am putut reţine râsul întrând în odaia lui, unde am văzut vreo zece boieri fumând din nişte ciubuce lungi, însă şezând fiecare turceşte lângă câte un scaun pe jos, dar cu jobenul pe cap şi cu aripile fracului tăvălite pe duşumulele odăii! Cantacuzeno însuşi şedea pe canapea, însă celorlalţi boieri le şedea mai bine să stea pe pământ cu picioarele încrucişate după moda lor veche şi fiindcă pe atunci nici turbanul nu se lua de pe cap, uitaseră să-şi ia jobenul. Această scenă era aşa de ridicolă, încât ar fi meritat să o desenez”. (Andrei Verres, «Pictorul Barabas şi Românii», Cultura Naţională, Academia Română, Memoriile Secţiunii Literare, seria III, tomul IV, M.E.M. 8, Bucureşti, 1930, pp.379-381).
După 1835 şi mai ales începând cu mijlocul secolului al XIX-lea reşedinţele aristocratice ale Bucureştilor şi Iaşilor au fost remodelate în interior astfel încât salonul devine pe deplin piesa de rezistenţă a socializării oficiale dar şi de alcov. Într-un astfel de salon a concertat Franz Liszt în februarie 1847, şi anume în reşedinţa prinţesei Cleopatra Trubetzkoy de pe podul Mogoşoaiei, casă pe care o putem admira si azi. Deloc somptuoasă şi fără etaj. Peste 50 de ani, către 1900, Salonul formase déjà două generaţii de “consumatori” fideli. Nu era numai locul de cunoaştere, de intrare în societate, de reprezentare şi afişare, era şi cel mai potrivit loc pentru a începe cariera sau pentru a o consolida, mai ales în cazul literaţilor, muzicienilor, pictorilor, intelectualilor în general. Dar era şi un spaţi al tranzacţiilor, al negocierilor, al preliminariilor oricărei afaceri.
Limba de salon a fost la începuturi greaca înlocuită treptat de limba frnaceză către anii 1830-1860. Piesele de mobilier şi costumele, eticheta, gesturile şi atitudinea, regulile scrise şi cutumele trec de la o generaţie la alta. Pentru fiecare individ socializarea de salon era un examen social prin care trebuia să-şi personalizeze cât mai bine vestimentaţia şi accesoriile ei, vocabularul, direcţia şi variaţiile conversaţiei în funcţie de fiecare vorbitor şi fiecare subiect; discreţia elegantă a flirtului dar fără să-l elimine definitiv din aşteptările celuilalt.
Dincolo de eticheta obligatorie societatea de salon oferea fiecăruia şi posibilitatea de a fi “altfel” mai ales după 1920, când se impune jazz-band-ul, foxtrotul, shimmy-ul, dansuri venite de peste ocean. Patefonul va înlocui treptat orchestra şi instrumentiştii. Salonul cândva aristocratic s-a multiplicat în replici mai mici, în majoritatea reşedinţelor interbelice, şi urma să intre într-un adevărat rulaj de cotidian urban al clasei mijlocii. Regimul comunist a interzis socializarea de salon, arestând pe toţi aceia care se adunau “clandestin” pentru a asculta muzică la patefon sau pentru a juca un rând de cărţi. Privilegiaţii regimului însă s-au bucurat discret de confortul burghez al spaţiului şi al tipurilor de socializare şi distracţie pe care le presupunea viaţa de salon.

13718798_1039279606108095_4436955711956498780_n13769430_1039279426108113_6758304166676400193_n13775866_1039279636108092_3129829115231440081_n13782009_1039279529441436_5184603833310962755_n

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign