de Constantin Gheorghe
Societatea, în comunism, a fost departe de ceea ce spun acum toți cretinii, care și-au făcut meserie și carieră din anti-comunismul fără comunism. Inclusiv în privința libertății religioase. Da, au fost probleme cu greco-catolicii. O tâmpenie, până la urmă, născută din încercarea unora de a folosi religia ca armă în Războiul Rece. Da, au fost preoți în închisorile comunismului. Cei mai mulți pentru legăturile lor cu mișcarea legionară. Dar lucrurile astea au durat puțin, și chiar și în perioada stalinismului românesc credincioșii au putut să-și păstreze credința, iar cultele religioase au continuat să funcționeze.
După moartea lui Stalin lucrurile au intrat aproape în normal. Eu am fost botezat. Ziua, în amiaza mare, nu noaptea, ca hoții. Sigur, taică-meu și-o putea lua grav în freză, în 54. Dar m-au botezat. Sigur, asta n-a însemnat mare lucru în relația mea cu divinitatea, și nu m-a împiedicat să fiu ateu. Și ca mine nu sunt puțini. Nu m-a luat nimeni la șuturi când intram în biserică. Prin natura obligațiilor sale de serviciu taică-meu a avut relații strânse cu Biserica, cu preoți și ierarhi. Nu, nu era securist! Altele erau treburile lui. Am cunoscut preoți, mulți ne-au fost prieteni. Țineam sărbătorile împreună, mai trăgeam o băută.
Exista o anumită pace socială în România comunistă, și libertatea religioasă a fost o supapă de purjare a tensiunilor. S-a încercat creșterea tensiunii în anii 80, în timpul sistematizării centrului Bucureștilor. Doar că mutările, și cele câteva dezafectări de biserici nu erau un atac la adresa libertății de credință, lucru perceput ca atare de credincioși. Da, sigur, protestele unor intelectuali erau îndreptățite. Doar că și ele priveau doar oportunitatea unor decizii legate de soarta unor biserici. Mânăstirea Văcărești e exemplară, în acest sens.
Să fim sinceri: n-au reușit comuniștii să discrediteze Biserica, și s-o slăbească, cum reușesc acum cei care o atacă sistematic, cu metodă, o acuză de toate relele, și îi reproșează că nu rezolvă ea problemele sociale, generate tocmai de dogmele economice promovate de ei, cu o violență care amintește stalinismul anilor 50. E strict treaba Bisericii să riposteze. Și să înceteze cu prostelile. Da, este sub asalt, și a face pace cu adversarii ei nu se poate. Pentru că pacea este imposibilă. Ceilalți îi vor distrugerea.
Iar ca să învingă trebuie să se întoarcă la credincioși. Să lase visele de a face jocuri politice. Au făcut asta catolicii, și n-au obținut mare lucru. Tot socialul e domeniul ei de predilecție.
În ceea ce mă privește, ateu fiind, îmi aduc aminte cu plăcere de sărbătorile de Paști și de Crăciun din comunism. Când aveau sens…
