Prezentul, puterea mea.

My.Roxa

Bine v-am regăsit!

M-am hotărât şi eu, în sfârşit, să revin cu ceva- sper eu- şi mai bun decât ce am scris până acum.

Am citit o grămadă de articole şi am văzut o grămadă şi mai mare de poze cu citate motivaţionale despre cum să-ţi schimbi viaţa, despre cum trebuie să urmăreşti un anumit scop sau ţel.. sau oricum vreţi voi să-i ziceţi.

Toate acestea sună frumos şi (prea, cred eu) pompos, însă toate uită să amintească un lucru. Unul singur, dar de o importanţă majoră: cum să trăieşti în prezent, în acum.

Preocupându-ne atât de mult de viitor, uităm un lucru esenţial: să trăim! Şi uite aşa începem să visăm şi clipa de „acum” trece pe lângă noi, fără a realiza măcar.

Oricât de mult ne-am dori o schimbare, aceasta se produce, iniţial în noi şi abia apoi se manifestă în exterior. Iar de-aici am să încerc să dezvolt puţin lucrurile.

Cred, cu toată fiinţa mea, că mintea este un instrument minunat dacă începi să o foloseşti corect. De unde şi înclinaţia mea către NLP.

După cum am menţionat cândva: ” Dă-i omului un cuţit şi vezi ce face!” Practic, tu i-ai oferit doar instrumentul. Este problema lui dacă îl foloseşte pentru a-şi tăia venele sau pentru a-şi decoji un măr.

Mintea, folosită incorect, poate deveni extrem de periculoasă şi distructivă. Să luăm un exemplu. Un sentiment. Mă voi opri la „furie”, apoi la „frică”.

Atunci când ne încearcă un sentiment de furie, corpul nostru parcă se pregăteşte de un atac. Simţim acea tensiune, acea acumulare de energie. Fără să vrem, transmitem asta şi celor din jur, apoi ne mirăm de ce suntem agresaţi, la rândul nostru, fizic sau verbal.

Dacă am încerca să ne „citim” emoţiile, să le conştientizăm, cred că viaţa noastră s-ar derula fără atâtea bătăi de cap.

Sunt sigură că întotdeauna există un conflict între minte şi feeling. Iar acestea ne fac captivi într-un univers vicios, alimentându-se reciproc. Practic emoţia începe să se hrănească din mental. Chiar şi numele o trădează. „Emoţie” vine din latinescul „emovere” care nu înseamnă altceva decât: tulburare. Şi uite aşa ajungem la ură şi la alte lucruri care ne produc suferinţă.

Buddha a spus un lucru foarte interesant: absolut totul îşi are rădăcina în dorinţă. Deci, trebuie să tăiem lanţurile dorinţei. Dar, pentru a putea face asta – trebuie să fim prezenţi, adică ancoraţi în realitate. Eh, parcă teoretic nu pare atât de greu, este? :))

Unde vreau să bat eu? Ieşind din trecut, ieşind din acel obsesiv ” Ce ar fi fost dacă?”, durerea, furia, teama se estompează.

Haideţi să vorbim puţin şi despre frică. Un adult nu bagă mâna în foc pentru că ştie că o să se ardă. Copilul, din contră, este mai mult curios decât temător. Eu aş alege calea de mijloc şi v-aş spune aşa: nu ne ajută la nimic frica pentru a evita nu ştiu ce pericole; este nevoie doar de puţină inteligenţă şi o doză de bun simţ.

Întorcându-mă la titlul meu, spun cu mâna pe inimă că atâta timp cât trăim în prezent, putem face faţă oricând şi oriunde, mai puţin viitorului şi proiecţiei minţii, că doar ea este cea care dictează acolo.

Deci oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezenţi! Fără victimizare, fără regrete, fără prea multe aşteptări! 🙂 Pur şi simplu, abandonaţi-vă si trăiţi frumos clipa. Căci după asta oricum nu ştim ce ne aşteaptă. 🙂

https://myroxa.wordpress.com/