de Adrian Majuru
Să presupunem că ești la mijlocul vieții tale și ai împlinit 50 de ani. Dacă îți vei lua curajul să te privești în oglindă mai atent încearcă să-ți fixezi privirea în proprii tăi ochi. Întîi te vei descoperi dintr-o suflare că ai putea fi diferit. Și apoi acest diferit începe să urce din abisuri spre suprafețe senzoriale iar în fața ochilor tăi vezi că începi să te schimbi. Treptat, la început foarte încet, adultul cu părul alb se remodelează în tânărul încă foarte apropiat iar apoi iată și adolescentul de care ai uitat. După foarte puțin timp, în fața privirii tale, dispari, semn că ai trecut de timpul tău trăit și începi să-i vezi alături pe părinții tăi pe când se întâlneau în tinerețea lor, apoi bunicii cu lumea lor foarte diferită de a ta. Și toate se schimbă în jurul tău fără să te atingă în vreun fel ci doar privindu-le să înțelegi trecerea aceasta a timpului. Și iată cum arăta lumea fără internet, telefon, radio, mașini pe stradă dar cu altă trecere a timpului de la o zi la alta. Diligențele care traversau în câteva săptămâni o țară care nu cunoștea încă linia de cale ferată iar mai târziu, nici șoseaua. Dar oamenii priveau cu atenție detaliul fiecărei zile astfel încât nimic să nu aibe cusur, de la vestimentație și gest până la fiecare treaptă a vieții. Și atunci erau cariere și profesii pentru care se luptau mulți. Cu fiecare sută de ani ce trece înapoi vezi cât de multe dispar din lumea din care obișnuiești să privești dar, în același timp, cât de puțin ești schimbat față de oamenii pe care îi vezi în jurul tău, deși trei sute de ani nu-i tocmai puțin.
Orașul este tot mai restrâns iar casele se risipesc pe întinse maidane înconjurate de grădini și livezi. Iată cum, personaje pitorești în haine orientale și oameni obișnuiți în straie țărănești, flanează de-acum prin fața ochilor tăi. Și vezi obișnuitul epocii trecute, suferințele războaielor și a vieții nesigure cu fiecare schimbare de domnie, interioarele caselor, lipsite de mobila de care ești atât de atașat însă privește-le îmbodobite de scoarțe și covoare, panoplii cu armele strămoșilor, câte un tablou pictat de vreun „zugrav” străin însă foarte multe icoane și candele aprinse pentru norocul fiecărei zile. Dar, pentru că privind nu te oprești aici, lumea prin care continui să mergi pare că se restrânge într-un hublou prin care orașul pare a se fi topit cu fiecare sută de ani trecută. Și uite, locul în care te afli acum, nu este altceva decât un sat de câmpie la marginea unui rîu dispărut și el, numit nu demult Bucureștioara. În fața privirii tale, boierul țării, Colțea Doicescu, își ridica o biserică din lemn dincolo de târgul Bucureștilor iar dacă întorci privirea de-acum, poți vedea și azi această biserică, la peste 400 de ani distanță. Dar pentru că stărui să privești înainte iată cum și acest sat dispare și în locul lui apar colțuri de păduri întinse prin care, uneori, mai trec negustori spre Dunăre sau către munți, dar, cel mai adesea este pustiu. Și acest pustiu coboară și mai mult în timp iar despre el mai povestesc uneori arheologii. Sunt zeci de mii de ani în fața privirii tale de-acum și pentru că nimic aproape nu se mai schimbă în fața ta, ei bine, de-acum te poți întoarce și să te bucuri de lumea aceasta creată pentru tine, de fiecare generație trecută. Și să prețuiești fiecare efort făcut, fiecare sacrificiu al celor mulți care s-au stins pentru confortul nostru de azi și siguranța fiecărei clipe trăite.
Apoi este firesc să te gândești la ce vei fi peste zece sau treizeci de ani. Care va fi lumea bătrâneții tale. Ei bine, ea va fi suma eforturilor tale de a face bine, de a-ți modela propria ta viață și, apoi, de la o vârstă anume, să începi să ajuți pe alții să ridice lumea pe care o ve-i lăsa curând în urma ta, căci acesta este mersul lucrurilor și aceasta este singura moștenire a timpului.
Iată ce dorim să înțelegi cu această călătorie inversă, din acest diferit de a înțelege istoria. Ești parte din ea, o poți schimba prin propriul tău proiect de viață și această schimbare o dăruiești celor care o vor schimba la rândul lor peste o generație.
În această călătorie-poveste va fi vorba despre timp. Nu despre conținutul său neapărat cât despre neașteptata pierdere a lui printre degetele întâmplărilor care s-au petrecut timp de 500 de ani. Este și timpul tău aici. Cu el pornim la drum.
Pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotație inversă fabricat de Casa Collin din Paris, expoziţia permanentă este o călătorie începută în prezent și se îndreaptă spre trecut, pentru a ne amintii de părinții, de bunicii noștrii, de copiii care am fost și mai ales, de ceea ce ne scapă pe măsură ce ne îndepărtăm foarte mult de timpul nostru trăit.
Această călătorie în trecut este segmentată în aşa fel încât fiecare spațiu să reprezinte o perioadă istorică de referinţă din evoluţia oraşului şi a evenimentelor
care s-au petrecut pe teritoriul acestuia. Să fie atât o posibilitate de retragere în trecut dar, în același timp, să se păstreze și opțiunea de întoarcere în prezent.
