Axul justiției medievale românești era ”omul cinstit”. Bineînțeles, alături de ”femeia cinstită”. ”Cinstea” medievală era obținută prin naștere (ca om liber, robii erau excluși) și confirmată de fapte. Era pierdută prin decizie judecătorească, iar cel care suferea o astfel de condamnare cobora sub statutul de rob, în anumite situații robul era acoperit de ”cinstea” stăpânului. Cum zicea pravila: pierderea ”cinstei” era mai rea decât moartea. Erau bine precizate faptele care atrăgeau o astfel de pedeapsă. Conceptul medieval era mult mai complex față de actualul înțeles al cuvântului. Concept comparabil cu cel de ”ehrlich” din sistemul juridic al sașilor – dacă nu erai ”teutsch, ehrlich und ehelich” nu puteai intra într-o breaslă și nu beneficiai de protecție juridică completă. Tot sistemul juridic medieval bazat pe mărturii și jurăminte pare absurd fără înțelegerea conceptului de ”om cinstit”.
