FeaturedLifestyle

O PERSONALITATE PE ZI: Medicul Nicolae Kalinderu

Nicolae Kalinderu a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina internă românească. Totodată, de numele său se leagă introducerea primelor laboratoare permanente de investigaţii clinice din ţara noastră.

Medicul Nicolae Kalinderu s-a născut la Bucureşti, la 6 decembrie 1835, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A făcut studii medicale la Paris, unde şi-a susţinut şi teza de doctorat intitulată „De la cephalotripsie intracranienne”, devenind doctor în medicină şi chirurgie în anul 1870.

A fost medic extern (1858) şi medic intern (1863) la unele spitale pariziene, unde, pentru activitatea depusă, a fost distins cu „Medaille des hopitaux”. Reîntors în ţară, a fost medic la spitalele „Colentina” (1874-1878) şi „Brâncovenesc” (1878-1902).

Între anii 1887 şi 1902 a fost profesor de Clinică medicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A participat la Războiul de Independenţă ca director general al Ambulanţelor din Turnu Măgurele.

A făcut însemnate cercetări asupra pleureziei purulente, intoxicaţiilor cu cosmetice pe bază de plumb, variaţiilor cantitative ale globulelor roşii în paludism, meningitei tuberculoase la adulţi, leziunilor tuberculoase cu porţi de intrare pentru diverse afecţiuni etc. Dintre lucrările sale cele mai influente, pot fi amintite „Despre pleurezia purulentă şi în particular despre tratamentul ei” (1874) şi „Despre meningita tuberculoasă la adulţi” (1884).

Împreună cu Victor Babeş, a iniţiat studii morfopatologice, bacteriologice şi clinice de mare răsunet, cum au fost cele privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei, utilizarea tuberculinei pentru tratamentul leprei etc. Preocupările sale ştiinţifice şi umanitare l-au făcut să înfiinţeze Azilul pentru leproşi de la Răchitoasa. Pe această temă a scris, în 1880, „Memoriu asupra leprei în România”.

A fost un colaborator apropiat al lui Victor Babeş şi al lui Gheorghe Marinescu, cu care a editat reviste medicale precum: „Archives des sciences medicales”, „România medicală” etc.

A colaborat şi la publicaţiile de profil ale vremii: „Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti”, „Buletinul Societăţii de Medicină din Bucureşti”, „Progresul medical român”.

A fost membru al Societăţii dermatologice din Paris.

Din 20 martie 1890, a fost membru corespondent al Academiei Române.

A fost un mare iubitor de artă, deţinând, împreună cu fratele său Ioan, o impresionantă colecţie de tablouri.

Considerat unul dintre cei mai importanţi internişti şi primul clinician cercetător din ţară, Nicolae Kalinderu s-a stins din viaţă la 16 aprilie 1902. AGERPRES

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button