Nicolae Kalinderu a fost unul dintre fondatorii orientării
anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina internă românească.
Totodată, de numele său se leagă introducerea primelor laboratoare
permanente de investigaţii clinice din ţara noastră.
Medicul Nicolae Kalinderu s-a născut la Bucureşti, la 6 decembrie 1835,
potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed.
Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A făcut studii medicale la Paris, unde şi-a susţinut şi teza de doctorat
intitulată „De la cephalotripsie intracranienne”, devenind doctor în
medicină şi chirurgie în anul 1870.
A fost medic extern (1858) şi medic intern (1863) la unele spitale
pariziene, unde, pentru activitatea depusă, a fost distins cu „Medaille
des hopitaux”. Reîntors în ţară, a fost medic la spitalele „Colentina”
(1874-1878) şi „Brâncovenesc” (1878-1902).
Între anii 1887 şi 1902 a fost profesor de Clinică medicală la
Facultatea de Medicină din Bucureşti. A participat la Războiul de
Independenţă ca director general al Ambulanţelor din Turnu Măgurele.
A făcut însemnate cercetări asupra pleureziei purulente, intoxicaţiilor
cu cosmetice pe bază de plumb, variaţiilor cantitative ale globulelor
roşii în paludism, meningitei tuberculoase la adulţi, leziunilor
tuberculoase cu porţi de intrare pentru diverse afecţiuni etc. Dintre
lucrările sale cele mai influente, pot fi amintite „Despre pleurezia
purulentă şi în particular despre tratamentul ei” (1874) şi „Despre
meningita tuberculoasă la adulţi” (1884).
Împreună cu Victor Babeş, a iniţiat studii morfopatologice,
bacteriologice şi clinice de mare răsunet, cum au fost cele privind
histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei,
utilizarea tuberculinei pentru tratamentul leprei etc. Preocupările sale
ştiinţifice şi umanitare l-au făcut să înfiinţeze Azilul pentru leproşi
de la Răchitoasa. Pe această temă a scris, în 1880, „Memoriu asupra
leprei în România”.
A fost un colaborator apropiat al lui Victor Babeş şi al lui Gheorghe
Marinescu, cu care a editat reviste medicale precum: „Archives des
sciences medicales”, „România medicală” etc.
A colaborat şi la publicaţiile de profil ale vremii: „Analele
Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti”, „Buletinul
Societăţii de Medicină din Bucureşti”, „Progresul medical român”.
A fost membru al Societăţii dermatologice din Paris.
Din 20 martie 1890, a fost membru corespondent al Academiei Române.
A fost un mare iubitor de artă, deţinând, împreună cu fratele său Ioan, o impresionantă colecţie de tablouri.
Considerat unul dintre cei mai importanţi internişti şi primul clinician
cercetător din ţară, Nicolae Kalinderu s-a stins din viaţă la 16
aprilie 1902. AGERPRES
