FeaturedLifestyle

O PERSONALITATE PE ZI: Medicul Ion Emil Bruckner

Medicul Ion Emil Bruckner, membru titular al Academiei Române (1 mart. 1974), s-a născut la 2 aprilie 1912, în Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Medicină la Bucureşti, în 1937 susţinându-şi teza de doctorat, „Contribuţiuni la studiul ultravirusurilor; metoda culturilor pe membrane chorioalantoidiană a embrionilor de pasăre”. A mai efectuat un stagiu de specializare la Manchester (1938-1939). A fost preparator (1936-1942) şi asistent (1942-1946) la Catedra de Bacteriologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, asistent la Clinica Medicală a Spitalului Filantropia (1946-1948), colaborator ştiinţific la Institutul de Fiziologie normal şi Patologică (1948-1955), profesor de clinică medicală la Institutul de Medicină şi Farmacie (1955-1980) şi director al Institutului de Medicină Internă „Dr. N. Gh. Lupu” din Bucureşti (1965-1980), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (ediţia a III-a, Bucureşti, 2003, autor: Dorina Rusu).

Cu privire la fenomenele de imunitate, a studiat acţiunea mediatorilor chimici, ionilor şi a altor agenţi farmacodinamici asupra activităţii alexice a serului, fagocitozei, fenomenului „Schwartzman” şi şocului anafilactic experimental.

În zona cercetării clinice, s-a ocupat, pentru prima data în România, de acţiunea terapeutică a sulfathiazolului în dezinteria acută cu bacil Shiga. De asemenea, a identificat şi clasificat formele anatomo-clinice ale hepatitei cronice. În bolile reumatismale şi de colagen, a descris aspectele viscerale ale colagenozelor, variaţiile funcţiei complementare în sindroamele reumatoide şi colagenoze, terapia poliartritei reumatoide cu antimalarice de sinteză, mai informează sursa citată.

A avut de asemenea contribuţii în nefrologie, ocupându-se de neufropatia endemică (aspecte clinice, epidemiologice, criterii de diagnostic) sau de infecţiile urinare.

Rezultatele cercetărilor sale regăsesc în peste 300 de lucrări, între care: „Cancerul ţesuturilor hematopoietice (1948)”, „Formele clinice ale hepatitei virotice” (1952), „Medicamentele şi genetica” (1963), „Problema nefropatiei endemice” (1967), „Interrelaţiile dintre factorii de mediu şi factorii genetici patologia imunoalergică” (1968), „Probleme actuale în anemiile hemolitice” (1968), „Probleme actuale în sindroamele hemoragice de tip purpuric (1968), „Enzimele în diagnosticul bolilor interne” (1969), „Tratamentul pneumopatiei cronice” (1970), „Proteinuria” (1975), „Medicina internă. Bolile aparatului respirator” (1977) etc.

A fost membru al Societăţii Internaţionale de Medicină Internă, al Societăţii Internaţionale de cardiologie, al Asociaţiei Europene de Medicină Internă.

A murit la 8 aprilie 1980. AGERPRES

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button