Constantin Levaditi este considerat unul dintre fondatorii virusologiei
mondiale, fiind, în acelaşi timp, şi promotor al chimioterapiei şi
sifilogramei (a pus la punct o metodă de detectare a spirochetei
sifilitice, numită „metoda Levaditi-Manouélian”), potrivit https://acad.ro/.
Născut la Galaţi, în 19 iulie 1874, Constantin Levaditi şi-a făcut
studiile liceale şi, apoi, pe cele superioare la Bucureşti (a urmat
Facultatea de Medicină, 1892-1898), continuându-şi specializarea la
Paris (Laboratorul de Patologie Generală şi Experimentală şi Institutul
„Pasteur”, 1898-1900) şi la Frankfurt-am-Main (Institutul de Terapie
Experimentală, 1900-1901).
În 1892 a obţinut doctoratul în medicină la Facultatea de Medicină din
Paris, cu teza „Contributions a l’étude des Mastzellen et de la
Mastzellen-Leucocytose”, conform lucrării „Membrii Academiei
Române/1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române,
2003). Şi-a continuat cercetările la Institutul „Pasteur”, unde în 1904,
i s-a amenajat un laborator propriu, după aceea a lucrat la Institutul
„Fournier”. În perioada 1920-1921, a fost profesor de bacteriologie la
Facultatea de Medicină din Cluj.
În 1909, împreună cu medicul austriac Karl Landsteiner, a demonstrat
prezenţa virusului polio în alte ţesuturi decât în cel nervos (în
secreţiile nazofaringiene, în glandele salivare şi în ganglionii
limfatici intestinali). În 1913, a reuşit să cultive, pentru prima oară
în lume, virusul poliomelitic pe alte celule decât cele nervoase,
realizare ce a deschis drumul preparării vaccinului antipoliomelitic. De
asemenea, a întreprins studii complexe asupra virusului encefalitei. A
adus, totodată, o contribuţie originală la stabilirea de legături între
virusuri şi cancer. În 1921 a descoperit şi a utilizat, în premieră,
compuşii cu bismut în terapia sifilisului. A făcut şi cercetări privind
ultrafiabilitatea virusurilor, tropismul electiv (preferenţial) al
virusurilor faţă de diferitele ţesuturi, mecanismul reacţiei Wassermann,
herpesul, scarlatina, rabia etc. Spre sfârşitul vieţii, a făcut
cercetări privitoare la sulfamide şi antibiotice (penicilină,
streptomicină, bacitracină, subtilin, polymyxin, aureomycin,
cloramfenicol).
Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse într-un număr impresionant
de lucrări ştiinţifice intrate în istoria medicinei româneşti şi
mondiale. Pentru valoarea lucrărilor, sale a fost distins cu mai multe
premii, dintre care: Premiul „Bréant” şi Premiul „Montyon” ale Academiei
de Ştiinţe din Paris; Premiul Expoziţiei Internaţionale de la
Strasbourg; Marele Premiu „Cameron” al Universităţii din Edinburgh;
Premiul „John Scott” al Universităţii din Philadelphia; Premiul
internaţional „P. Erlich” pentru chimioterapie.
Membru de onoare al Academiei de Medicină din Bucureşti, membru
al Academiei de Medicină din Paris; membru corespondent (24 mai 1910),
membru de onoare (10 iunie 1926) şi membru de onoare străin (12 august
1948) al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al Universităţii din
Amsterdam şi al Academiei de Ştiinţe din Paris.
Eminentul doctor Constantin Levaditi, unul dintre cei mai importanţi
cercetători în domeniul medicinei din secolul al XX-lea, a murit la 5
septembrie 1953. AGERPRES
