Bătălia de pe insula japoneză Okinawa a avut loc între 1 aprilie – 21
iunie 1945 şi a fost precedată de debarcarea, la 26 martie 1945, a
soldaţilor americani din Divizia 77 Infanterie pe ţărmul Insulelor
Kerama, la aproximativ 26 km vest de Okinawa.
Anul 1944, al treilea an de război în Oceanul Pacific şi în Asia de
sud-vest, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, adusese Aliaţilor
importante şi hotărâtoare victorii. Forţele anglo-americane deţineau
controlul aproape asupra tuturor insulelor din Pacificul central şi de
sud-vest, se aminteşte în lucrarea ”Marea conflagraţie a secolului XX.
Al doilea război mondial” (Editura Politică, Bucureşti, 1971). Cu toate
că situaţia strategică şi politică a Japoniei se înrăutăţise
considerabil, ea mai dispunea de importante forţe. Spre sfârşitul anului
1944, Japonia avea sub arme 5.365.000 de oameni, din care trupele
terestre împreună cu aviaţia numărau 4.100.000, iar forţele navale
1.265.000. Analizând situaţia, Cartierul general imperial adoptase în
ianuarie 1945 un program pentru mobilizarea şi înarmarea generală a
populaţiei, precum şi militarizarea principalelor ramuri industriale şi
de transport în vederea întăririi rezistenţei şi ducerii mai departe a
războiului.
La Conferinţa interaliată de la Ialta (4-11 februarie 1945) fusese
adoptată o hotărâre de maximă importanţă pentru soarta războiului:
acordul privind intrarea Uniunii Sovietice în războiul împotriva
Japoniei, se aminteşte în lucrarea ”Japonia. Un secol de istorie
(1853-1945)”, autori Constantin Buşe, Zorin Zamfir (Editura Humanitas,
Bucureşti, 1990). Rezistenţa japoneză pe întinsul tuturor fronturilor
determinase Comitetul unificat aliat al şefilor de state-majore să
considere că pentru înfrângerea Japoniei vor fi necesare, după
terminarea războiului în Europa, încă aproximativ 18 luni de campanii
dificile şi costisitoare. Din aceste considerente, la Conferinţa de la
Ialta preşedintele american Roosevelt a cerut, conform recomandării
şefilor statelor-majore, ca după capitularea Germaniei URSS să intre în
război împotriva Japoniei, ajutorul sovietic fiind necesar în vederea
terminării grabnice a războiului în această parte a lumii (”Marea
conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial”).
În anul 1945 războiul împotriva Japoniei a început să fie cunoscut de
aceasta pe teritoriul naţional, mai întâi prin bombardamentul masiv de
la 9-10 martie 1945 asupra capitalei Tokyo (soldat cu aproximativ
200.000 de victime), apoi prin marea bătălie pentru insula Okinawa, se
menţionează în volumul ”Ziua cea mai lungă a Japoniei” (Editura
Politică, Bucureşti, 1974).
Japonezii deţineau poziţii foarte puternice pe insulele Iwo Jima şi
Okinawa. La 16 februarie 1945 forţele navale americane au înconjurat
insula Iwo Jima şi au început un violent bombardament, care a durat 72
de ore. Bătălia de la Iwo Jima, din februarie-martie, a fost una dintre
cele mai sângeroase bătălii din Pacific. Prin ocuparea insulei,
americanii au obţinut baza atacului direct asupra Japoniei.
Încă înainte de a se încheia bătălia pentru Iwo Jima, forţele americane
au început atacul împotriva insulei Okinawa din arhipelagul Ryukyu.
Această insulă, lungă de 107 km şi lată în partea cea mai largă de 16 km
şi de 5 km în partea cea mai îngustă, era apărată de Armata 32, de sub
comanda generalului-locotenent Mitsuru Ushijima. Japonezii dispuneau
aici de aproximativ 85.000 de soldaţi, la care se adăugau gărzile
teritoriale cu un efectiv de 20.000 de oameni. ”Amiralul american
Nimitz, conştient că Okinawa, prima verigă a arhipelagului metropolitan
nipon, va fi apărată cu energie, a concentrat enorme mijloace în vederea
atacului. Armata 10 americană, ale cărei efective se ridicau la 180.000
de oameni, a fost desemnată pentru operaţiile terestre; marina reunea
1.320 de nave de diferite tipuri. Era cel mai mare efort de război
înfăptuit în Pacific de Statele Unite de la începutul ostilităţilor.
Marea Britanie coopera pentru prima oară la un atac în Pacific, cu o
escadră formată din două cuirasate, cinci crucişătoare, zece
distrugătoare şi patru portavioane”, menţionează lucrare ”Marea
conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial”, Editura
Politică, Bucureşti, 1971.
La 26 martie 1945, soldaţi americani din Divizia 77 Infanterie au
debarcat pe ţărmul Insulelor Kerama. Debarcarea pe insula Okinawa a
început în dimineaţa zilei de 1 aprilie 1945. Forţele americane au
reuşit să cucerească terenurile de aviaţie de la Yontan şi Kadena şi să
se stabilească ferm în perimetrul ocupat. Din cea de-a patra zi luptele
au devenit mai frecvente şi mai violente, iar pierderile americanilor
din ce în ce mai mari.
În zilele de 6 -7 aprilie 1945 a avut loc bătălia aeronavală de lângă
Okinawa (”Istoria lumii în date”, Editura Enciclopedică Română,
Bucureşti, 1969). La 6 aprilie 1945, spre prânz, 355 de avioane
„kamikaze” s-au apropiat de Okinawa. Contraofensiva aeriană niponă a
provocat daune importante unui număr de numai zece nave americane.
Aviaţia de vânătoare americană ieşise înaintea asaltatorilor şi, în
bătălia care a avut loc, 248 de aparate nipone au fost doborâte în aer.
În aceeaşi zi, flota japoneză (cuirasatul ”Yamato”, un crucişător şi
opt distrugătoare), sub comanda viceamiralului Seiichi Ito, a părăsit
portul Tokuyama, îndreptându-se spre Okinawa. În dimineaţa zilei de 7
aprilie 1945 un avion de recunoaştere american a semnalat prezenţa
flotei inamice; 386 de avioane americane au atacat navele nipone în
câteva valuri succesive. Numai un singur distrugător japonez a reuşit să
scape nevătămat din această bătălie navală, iar americanii au pierdut
zece avioane.
În timp ce pe Okinawa ofensiva americană asalta neîntrerupt poziţiile
nipone, la 5 aprilie 1945 prim-ministrul japonez, generalul Kuniaki
Koiso, a demisionat, fiind înlocuit de amiralul în retragere Kantaro
Suzuki.
Luptele pentru Okinawa au continuat cu deosebită duritate până la 21
iunie 1945, fiind susţinute de repetate atacuri ”kamikaze” (la 27
aprilie, 3 mai, 11 mai, 23/44 mai etc.), apoi rezistenţa niponă a
încetat. Pierderile ambilor beligeranţi au fost enorme: americanii aveau
49.145 de morţi şi răniţi, 768 de avioane doborâte şi 36 de nave
scufundate, dintre care 3 portavioane, şi alte 368 avariate; japonezii
au avut peste 110.000 de morţi, 783 de avioane doborâte şi 16 nave
scufundate (”Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război
mondial”, Editura Politică, Bucureşti, 1971). AGERPRES/
