de prof. univ. de. Radu Baltasiu
Blaga arăta că, pe fond, marea cultură nu este cu nimic superioară culturii minore. Desigur, în extensiunea exprimării, nu încape discuție. Dar Blaga avea în vedere esența formulei țărănești a culturii pe care am practicat-o pe aici, încercând „să ne retragem din fața istoriei”*.
Astfel, ne zice Blaga, cultura țărănească nu era cu nimic mai prejos decât „cultura majoră”, marea cultură organizată, cu splendidele ei categorii prin care organiza timpul și spațiul. Aceasta pentru că și una și alta, în special cultura țărănească, aveau acces la ceea este DINCOLO DE CONȘTIINȚĂ, la cunoașterea prin categoriile stilistice**, plasate în orizontul misterului.
Diferența dintre cultura majoră și cultura minoră este una de ACȚIUNE. Cultura minoră este înghețată într-o etapă aptă să-i conserve potențialul creator DINCOLO de momentul actual, de vifor istoric. „Cultura se reducea de acum în cazul cel mai grav și mai penibil la plasma ei germinativă, permițând totuși, după împrejurări, și manifestări de dimensiuni diminutive, de altfel singurele manifestări compatibile cu această viață ce voia simplu să se conserve, sub ocrotitoare auspicii anistorice.” (Blaga, Trilogia culturii, Opere IX, Minerva, 1985, p.299)
Așa se explică profunzimile nebănuit de frumoase, pline de tâlc, ale poeziei, basmului, arhitecturii, dansului, bucătăriei, credințelor populare. Totul este germinație. O lume care se conserva cu relativ succes, retrasă din lume, în lume fiind (timpul țărănesc are precizie cosmică).
Marea „reușită” a tranziției venită peste noi după 1990 este că am ieșit din anistorie! Dar să nu ne bucurăm prematur.
Pentru că lăsând de izbeliște cultura noastră minoră, țărănească, nu doar că am rupt continuitatea cu încercările noastre onorabile de până atunci de a făuri o cultură majoră, dar am intrat direct sub ȘENILA ISTORIEI și am ajuns în MEDIOCRITATE. Am ieșit din bunul simț și am intrat direct în etapa nesimțirii. Să nu ne mai supărăm pe tipii cu lanțuri groase la gât. Ei sunt produsul unui sistem. Balizele lui.
Pentru că după 1990, reforma școlară a reușit, în sfârșit, să scoată demnitatea din capul copiilor și, mai ales, mintea organizată, gândirea în context și gândirea categorială: tinerii de azi sunt, în sfârșit, buni să fie sclavi (desigur, sub forma „tinerilor neliniștiți”, pot ieși în stradă și răsturna guverne, dar numai la comandă). Pentru că a avea tupeu, nu înseamnă că ești demn.
Se pare că cele două adjuvante care au reușit acest lucru sunt consumerismul și media. CONSUMERISMUL derutează. Și cea mai mare bucată de înghițit este cea informațională. Dă-i acces unui creier crud să aleagă (fără muncă) și efectul de salahorizare mentală este garantat. Informația wiki este cea mai toxică, din acest punct de vedere – multă, nefiltrată de nici o autoritate științifică, ideologizată.
LIPSA DE RESPECT este efectul secundar asociat cu consumerismul wiki. Omul are impresia că se poate informa de oriunde, ”cine ești tu să-i spui ce să facă?”. Fenomenul a fost multiplicat de câteva ori prin propagarea lipsei de respect față de sursele acestuia: mama, tata, eroii, neamul, credința – prin media și școală. Fără „pietatea filială”, cum zicea Lao Tze, nu există stat. Da, știm, nu prea mai avem stat, ci doar un aparat de prelevare a taxelor. Dar nici familie nu mai putem avea. …
Fără respect nu mai există ierarhie socială filtrată de conștiință. Prin generațiile școlite după 1997, dar mai cu seamă după reforma Băsescu/Funeriu din 2008, SOCIETATEA ESTE PREGĂTITĂ PENTRU SALAHORIZAREA GENERALIZATĂ. Oamenii nu mai au loialități, ascultă doar de ordin. Lumea e cam gata pregătită pentru guvernarea de forță.
Stau și privesc cum acest întreg acest corp de tineri, cu pretenții, vocal adesea, dar atât de obedient – pentru că indisciplinatul fără categoriile gândirii este supus în fața exercitării forței, este lipsit complet de cunoașterea specializată pe marile direcții ale umanității. Nu mă refer la armata de homo faber care nu se mai termină de clocit de Politehnică. Nu la mânuitorii de zero și unu mă refer. Ei nu trec dincolo de reflexele chakrei stomacale sub zodia căreia i-a așezat Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist. Ei deja sunt comuniști fără să fi fost îndocrinați, pur și simplu nu mai operează cu dimensiunile conștiinței care-i ridică dincolo de reanjarea UTILĂ și COMODĂ a tehnicii în raport cu imperative NECUNOSCUTE (lor). Trimit la cei care termină ORICE facultate și ies în lume mai nepregătiți și mai orbi decât au intrat.
Pentru că STOCUL DE CUNOAȘTERE SPECIALIZATĂ ÎN CULTURA MAJORĂ (cunoașterea categorială, universală și națională), după ce a dispărut cu totul din media, care a devenit fashonista, a dispărut cu totul și din curricula. Omul nu mai știe cine este, de unde vine și încotro se duce. Nu poți ține o planetă care se împarte tot mai mult în fashoniști tot mai înfometați și înfometați exaltați de terorism, între elite inepte îmbuibate prin funcții zis „comunitare”, dar care deservesc (rău) națiunile care i-au trimis acolo, între cei care muncesc și cei care câștigă cam totul. Între aceștia nu pare a fi vreun corp de oameni apt să realizeze despre ce este vorba, să ne zică și nouă. O primăvară a popoarelor, soluția de la 1848 este, deci, exclusă. Suntem pur și simplu prea mici în raport cu problemele.
Problema este următoarea: PÂNĂ CÂND vom putea merge mai departe fără direcțiile de cunoaștere umană, serioasă, în ordinea marilor valori ale națiunii și umanității? Și ea nu se pune doar în România. Mare parte din lume se scufundă în mediocritate. Occidentul trece dinspre cultura majoră, ancorată în marile opere cu relevanță colectivă, spre anarhia mediocrizării geoidentitare, a celui care traversează cu succes Marea Mediterană spre a da foc suburbiilor franceze.
M-am uitat cu atenție la ungurii lui Orban și la Rusia lui Putin. Dar nici ei n-au priceput cum stau lucrurile. Nu că nu ar fi inteligenți. Stau mai bine în reflexele culturale decât mulți opinenți „europeni”, să nu vorbesc de-ai „noștri”. Despre fundătura mirajului imperial s-a tot scris, iar cei doi nu fac excepție. Ei doar agravează o situație. Aparent, au succes, dar numai aparent. Pentru că nota de plată nu e departe, ori de câte ori se lucrează cu fantasme, chitanța e în buzunarul celui care le servește „marja de manevră” în care, momentan, se află. Pentru cine vrea detalii, doar două sugestii pentru clarificare: „geopolitica Bazinului Carpatic” – marea himeră hungaristă și „Bazele geopoliticii” a lui Dughin – sunt bucuros că Dughin a auzit de Blaga, Iorga, Mihai Viteazu – ce n-aș da să știe și „americanii”!, dar ce folos dacă România și alte țări urmează să fie parte a „Noului Imperiu” rusesc. Oamenii ăștia nu se plictisesc niciodată!
Da, am ieșit din anistorie, din conștiința anistoriei și intrăm inconștient, în istoria mediocrității.
Cultura minoră a trecut poporul român prin istorie multă vreme. Cu pauze notabile (un Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Cantemir, Brâncoveanu etc.), pe aici am cam practicat camuflajul față de istorie. Dar azi suntem complet descoperiți. FSN-ul a avut grijă să creeze instituții „cu destinație specială” pentru distrugerea învelișului germinativ al culturii noastre (22, Humanitas, care la rândul lor și-au construit propriile rețele de propagare, etc.), demitizând-o. Numai cu fashonista nu merge. Timpul (istoria) nu glumește. TE SLUGĂREȘTE. Nu mă credeți? Vedeți veniturile din România în ultimii ani (contractele pe salariu minim au crescut de la 8% în 2011 la 27% în 2015, peste salariul mediu fiind doar 12% dintre angajați în 2016 – Monitorul social, sept. 2015).
Concluzia: mediocritatea nu e o soluție. Așteptăm momentul când IT-iștii vor citi pe Kant la pizza, iar sălile de fitness vor pune și Vivaldi. Sau, și mai bine, când armada de absolvenți de științe politice îi vor citi până își vor toci coatele pe Eminescu, Locke și Creangă și, până să vorbească despre „a înșela nu este o boală” vor afla care e rostul familiei de la părintele Stăniloae***. Apoi să facă ei programare (că-i văd rostul). Altfel, vom rămâne ceea ce suntem pe punctul de a deveni: NIȘTE programabili.
NOTE
* Retragerea din istorie
De fapt, Blaga utilizează termenul de „boicot al istoriei”. Discuția este foarte apropiată de cea pe care o face Eliade, numită „teroarea istoriei”, care a luat forme diferite în Vest și în Est. Dacă în Vest, arăta Eliade (1959), insul e terorizat de timpul pe care tot el l-a înstăpânit peste viața sa, în Est, timpul terorizează prin aceea că nu lasă comunităților timp să fie ele însele. Mereu apare câte un imperiu care vrea să-și impună voința.
Revenind la Blaga, retragerea din istorie este, de fapt, un boicot al istoriei, aici. Cultura acestui boicot este una minoră, în sensul că istoria a fost confiscată de cei care aveau monopol asupra ei, „inițiativa” – tot felul de năvălitori, mai barbari sau imperiali. Spațiul românesc este un adevărat expert al „boicotului”, iar formula superbă a acestei expresii se numește „spațiu mioritic”.
„Istoria de înaltă anvergură presupune totdeauna ca organ al ei, o populație de energii organizate. Istoria, ca izbucnire pe plan major a unor potențe stilistice, nu se poate decât anevoie închipui fără de o dinamică pornită de puternice centre de viață, având la dispoziție cultura sătească, materialul și sufletul uman, rural, ca un substrat sau ca un mijloc efectiv utilizabil. Focarele de viață concentrate, cu raze emise pentru canalizarea energiilor anonime, sunt purtătoarele sau cel puțin coeficientul el mai important al istoriei, ca «istorie».
Când populația din Dacia pre-românească a prăsit nu de bună voie și nici din proprie inițiativă această viață potențată și de forme complexe, ea se retrăgea eo ipso din «istorie» într-o viață anistorică.” (Blaga, Opere IX, 1985, pp.298-299)
**Ce este stilul?
Blaga: stilul este „un mănunchi de stigme și motive, pe jumătate tăinuite, pe jumătate revelate prin care un produs al spiritului uman își dobândește demnitatea supremă …” (Opere IX, 1985, p.69) Stilul este amprenta unică culturală, specifică unui spațiu, unui popor, unei civilizații (grupări de popoare). Cu alte cuvinte, orice produs este predeterminat cumva, încadrat de o „matrice stilistică”. Matricea stilistică – „calitatea de potențial creator … neatins de contingențele vremelnice și istorice” (idem, p.295) are următoarele componente: un „orizont spațial” (își imaginează spațiul într-un anume fel, nu în altul), un „accent axiologic” (afirmativ sau negativ), un tip de atitudine (anabasic – de înaintare în lume, sau catabasic, de retragere, sau neutru); o „năzuință formativă” – sunt culturi care se exprimă „individualizant” – Occidentul postmedieval, „tipizant” – cultura ideal-tipurilor a Greciei antice, „elementarizant” – Bizanțul (icoana, muzica bisericeasă monofonică) etc. (idem, p.175). Nu detaliem discuția. Este limpede că dorința ideologiilor de a unifica lumea este absurdă și în contradicție cu firea, culturile fiind tot atât de complexe ca și anatomia umană, având tot atâta drept la individualitate ca individul însuși …
*** Părintele Stăniloae despre familie:
„Cred că legătura între bărbat şi femeie, care produce un copil, nu este o legătură trupească şi se trăieşte şi în mod creştin, cu răspunderea acestui act prin care dau naştere unui copil de care vor avea grijă. Ei se angajează reciproc la toate grijile, la toate oboselile şi la toate eforturile pe care le va angaja rodul acestei uniri. Cred că ei, chiar gândindu-se că prin această unire iese un copil, gândesc că asta aduce o anumită spiritualizare acelei legături. Este şi trupească, dar este trupească fără să lipsească o simţire, o unire spirituală. Deşi se spune în Geneză «şi vor fi amândoi un trup», dar trup aici nu are numai sens de trup material, ci vor fi amândoi o unitate. Spune undeva Sfântul Ioan Gură de Aur: «Omul nu este întreg dacă este numai bărbat, nu este întreg dacă este numai femeie. Omul întreg este bărbat şi femeie». Acest lucru îl dezvoltă Evdokimov, am spus şi eu în Dogmatica mea, în legătură cu taina căsătoriei, că omul întreg este şi bărbat, şi femeie. Dar, precum bărbatul nu este numai trup, ci este şi suflet, la fel ca şi femeia, ei se întregesc reciproc şi simt nevoia să se întregească şi sub raport spiritual. Femeia are un fel de admiraţie, o încredere în bărbat, că el este mai tare şi o poate ajuta în viaţă şi admiră o anumită forţă, dar nu numai o forţă trupească, ci şi spirituală, o capacitate de discernământ. Bărbatul admiră la femeie delicateţea ei, capacitatea ei de a aduce o dulceaţă în viaţă, de a-l mângâia, de a-l încuraja în felul ei; adică, ei se întregesc şi spiritual. Viaţa bărbatului ar fi prea opacă dacă ar fi numai a lui, şi iarăşi, viaţa femeii ar fi un sentimentalism sălciu, dar şi un sentiment de neputinţă, de gol. Ea trebuie să mângâie pe cineva. Şi bărbatul iarăşi, trebuie să ajute pe cineva; ei se întregesc. Cred că nu s-a dezvoltat poate pe deplin nici de către filosofi, nici de către psihologi, nici de către teologi această taină de întregire intre bărbat şi femeie, care produce şi susţine dragostea între ei, ca mijloc de unire, însă, o dragoste care trebuie să înainteze cât mai mult posibil în plan spiritual, purtând şi trupul în acest plan”. (în Domino.ro, 27 mar. 2014)
REFERINȚE
traducerea textului gravurii lui Goya, după http://www.gettyimages.com/detail/news-photo/bravo-a-caricature-of-musical-evenings-1799-organized-by-news-photo/463895933#bravo-a-caricature-of-musical-evenings-1799-organized-by-the-spanish-picture-id463895933
pr. Dragomir Țicleanu, „Pr. Dumitru Stănilae, despre Familia Creștină: „Căsătoria este legătura naturală pe viață între bărbat și femeie””, în Domino.ro, 27 mar. 2014
Monitorul social, sept. 2016, „Numărul contractelor de muncă și salariile românilor”, https://monitorsocial.ro/indicator/numarul-contractelor-de-munca-si-salariile-romanilor/
Mircea Eliade, Cosmos and History. The Myth of the Eternal Return, Harper, New York, 1959, pp.141, 149, 154 etc.
Lucian Blaga, Opere, 9, Trilogia culturii, Ediție îngrijită de Dorli Blaga, Studiu Introductiv de Al. Tănase, Editura Minerva, București, 1985
