Miercuri, prima zi după concediu.
de Denisa Niță
– Băga-mi-aș pula, nu se poate. Ajutor!
Ieșim toți trei din apartament, eu și cei doi muncitori care renovează apartamentul vecinului de deasupra. Îmi repară pereții din baie, că m-au inundat. După ce vopsesc la mine, se duc și un etaj mai jos, să refacă tavanul.
În timp ce unul muncește, celălalt stă cu mine la taclale. Îmi povestește că vecinu’ s-a despărțit de nevastă-sa. Șoc. Păi, nu era însărcinată? Nu știe. A aflat și el de la arhitectul cu care lucrează, care a văzut că vecinu’ nu mai poartă verigheta.
Pun apă în aparat, să fac a treia cafea pe ziua de azi, când aud un țipăt. Ieșim toți trei din apartament, vine de la muncitorii vecinului din stânga, care renovează apartamentul. Intrăm, ușa e deschisă, ies aburi din baie, apa îmi ajunge la glezne. E fierbinte. Ăia țipă încontinuu, unul și-a scos bluza și a băgat-o în țeavă, dar nu face față, jetul e prea puternic. Celălalt se învârte pe hol și înjură. Mai e și Vasile, băiatul fostei femei de serviciu a scării. Stă în picioare, în baie, cu un ciocan în mână și se uită la mine.
Eu mă duc să opresc apa caldă, din subsol, că am cheia. Unul dintre ei improvizează un dop din lemn și-l bagă în țeavă, ceilalți adună haine și cearșafuri, le aruncă pe jos, să absoarbă apa. Vasile stă în picioare, cu ciocanul în mână, și ne urmărește.
Vasile are retard mintal, niciun dinte în gură, iar maică-sa e singura care are grijă de el. Când nu-l bate. Când eram mică, era prietenul meu. Îi pregăteam pachete cu mâncare și dulciuri, mergea cu mine la piață și-mi mai povestea ce face, ieșeam cu el în parcul din fața blocului, îi dădeam bani, îl chemam la noi de sărbători. Până a început să apară la ușa noastră în fiecare noapte, să ceară bani. El sau mama lui. Și, din când în când, și femeia de serviciu de la scara vecină. Mama a pus picioru’ în prag. Mi-a zis că mai bine îmi fac prieteni la școală. Am plâns.
Azi a venit să ia niște țevi și alte fiare de care nu mai au muncitorii nevoie, să le vândă. Apare în fiecare zi și culege tot ce poate. Unul dintre muncitori i-a dat ciocanul, să-l țină un pic. A așteptat, dar se plictisea, așa că l-a înfipt în țeavă.
Acum, vecinul de deasupra mea a inundat până la etajul patru, iar vecinul din stânga, până la trei. Ajung la lucru, intru pe Facebook și văd că vecinu’, despărțit de nevastă-sa, mi-a dat add.
Miercuri, prima zi după concediu.