Mâncatul seara afectează memoria

13 ianuarie 2016 destin valah Lifestyle

Mâncatul seara contribuie la acumularea kilogramelor în plus – până aici, nimic nou.
Un alt efect negativ vizează favorizarea creșterii riscului de diabet de tip 2.

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit, însă, că mâncatul seara afectează și memoria. Conform studiului realizat de cercetători de la Universitatea din California, acest obicei nesănătos ne afectează capacitatea de a acumula noi informaţii şi de a stoca amintiri.

„Noi credem că mâncatul seara târziu poate perturba posibilităţile științifice prin afectarea unor părţi ale creierului responsabile pentru învăţare şi memorie”, a declarat unul dintre autorii studiului.

Pentru realizarea cercetării, experții au analizat comportamentul și abilitățile cognitive ale şoarecilor care au fost ținuţi sub un grafic strict de mese. Studiul a demonstrat că moleculele responsabile pentru formarea memoriei au fost modificate la şoarecii hrăniţi târziu. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că prin consumul de alimente seara târziu se produc discrepanțe între ritmul biologic al creierului şi cel al corpului.

Sursă: Rador

http://bucurestifm.ro/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign