Există o legătură între lipsa somnului și obezitate

13 ianuarie 2016 destin valah Lifestyle
Sursa foto: expertbeacon.com

De multe ori, lipsa somnului a fost asociată cu riscul creșterii în greutate și chiar cu obezitatea.

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Alabama, SUA, face legătura între somnul insuficient și „mâncatul secundar”. „Mâncatul secundar” este descris de cercetători ca fiind mâncatul în timpul unei alte activități, cum ar fi privitul la televizor.

Au fost studiate datele a peste 28.000 de adulți americani, dintre care peste 55% erau femei, cu vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

Cei care au declarat că dormeau mai puțin de 7-8 ore pe noapte „mâncau secundar” cu 8,7 minute mai mult decât cei care dormeau normal.

În ceea ce privește „băutul secundar”, adică băutul altor lichide decât apă, în timp ce priveau la televizor, diferența era și mai mare: 28,6 minute în timpul unei săptămâni și 31,28 de minute într-un weekend.

Alte studii au arătat că lipsa somnului are un efect negativ asupra metabolismului și duce la dezechilibru hormonal. Un alt studiu realizat de cercetătorii americani arată că oamenii simt nevoia să compenseze lipsa somnului cu mari cantități de mâncare.

Sursă: Rador

http://bucurestifm.ro/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign