LUPTA PENTRU SUPREMAŢIE
My.Roxa
„Eu sau el?”
Când scriam, scriam numai pentru mine. Sau o făceam într-un mod atât de obiectiv încât fiecare persoană, cred eu, se putea regăsi acolo ..măcar pe parcursul a câtorva rânduri.
Scrierile mele nu sunt ceva exact, de multe ori poate sunt neprobate, sunt începătoare, însă absolut toate au ca bază realitatea de care ne izbim cu siguranţă.
Refuz să urmez vreo regulă (în afară de aceea de bun simţ) şi încerc să dau cât mai multă transparenţă şi simplitate cuvintelor. Nu-mi plac scrierile pompoase pe care trebuie să le citeşti de trei ori ca să înţelegi o dată.
Revenind..
Cred că începând cu vremurile vechi a existat o luptă în relaţia de cuplu, la un moment dat. Gen asuprirea ăluia mai slab (de înger) de către cel puternic, sinonimă cu lupta pentru putere din societate.
Totuşi fiecare relaţie îşi face regulile ei proprii şi îşi stabileşte priorităţile, ca să zic aşa. Important este, cred eu, să nu încercăm să schimbăm persoana de lângă noi, să încercăm să ne adaptăm mai mult la dorinţele celuilalt.
Şi mai realistic, fiecare are nevoie de spaţiul său de intimitate, poate de singurătate până la următoarea fază a vieţii sale. Iar când perioada asta a trecut şi suntem cu cineva, ceva se întâmplă în cele mai multe cupluri şi anume deţinerea controlului de către unul din parteneri (nimic mai greşit şi am mai reamintit asta cândva).
Şi uite aşa, controlul se leagă automat de dorinţa de a ne schimba partenerul şi de-aici poate începe degradarea relaţiei..
Şi cum am tot dat exemplu de poveşti (mai în glumă, mai în serios), o să fac asta şi acum. Pentru că, de cele mai multe ori, poveştile ne transmit unele idei greşite şi ne fac să ne ancorăm într-un mod eronat în realitate.
Hai să luăm de exemplu „Frumoasa şi bestia”, da? Ea pare să fie un mijloc de perpetuare a convingerii că femeia are puterea de a transforma un bărbat dacă îl iubeşte cu adevărat. Concluzie: controlul devine astfel un mijloc de a obţine fericirea (!)
Frumoasa, iubindu-l necondiţionat (negare) pe monstrul fioros, pare să aibă puterea de a-l schimba (control). Această interpretare „pare” corectă pentru că se potriveşte rolurilor sexuale dictate de cultura noastră. Cu toate acestea, eu sunt de părere că această interpretare simplistă nu sesizează corect semnificaţia basmului, asupra căruia timpul nu şi-a pus amprenta. Faptul că povestea a supravieţuit nu e din cauză că promovează preceptele şi stereotipurile culturale ale vreunei epoci. Ea a învins timpul pentru că întruchipează o lege metafizică profundă şi, în acelaşi timp, o lecţie vitală despre cum să ne trăim viaţa înţelept şi bine. E ca şi cum povestea ar conţine o hartă secretă care, dacă suntem destul de ageri s-o descifrăm şi destul de curajoşi s-o urmăm, ne va arăta drumul spre o comoară – propria noastră „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.
Însă, până la urmă, Frumoasa a acceptat bestia aşa cum era ea, iubind-o şi neîncercand să o schimbe.
Ta-na-na! Deci am ajuns la „acceptare” căci aici vroiam.
Ea nu şi-a spus: „Voi fi fericită când el nu va mai fi monstru!” Nu l-a compătimit pentru felul în care arăta şi n-a căutat să-l schimbe. În asta constă lecţia.
Acceptarea unei persoane aşa cum e, fără să încerci s-o schimbi prin încurajări şi manipulări, este o formă superioară de iubire, dar aproape inaccesibilă multora dintre noi.
Un alt punct pe care vroiam să-l ating este frica.
Când eşti tânăr, toată viaţa este o cursă după amuzament. Apoi te maturizezi şi devii precaut pentru că îţi este teamă că îţi poţi rupe oasele sau, mai rău, să îţi zdrobeşti inima.
Şi mă întreb aşa: când a încetat ca totul să mai fie amuzant şi a devenit ceva înfricoşător? Sau poate că uneori trebuie să mai laşi frica în urmă şi să te mai şi distrezi..
Câteodată ţi-e frică însă să-ţi urmezi instinctele – e ca şi cum ai sări, dar fără să ai o plasă de protecţie sau să ai certitudinea că cineva este acolo şi te prinde. Şi în viaţă nu prea există plasă de protecţie..
