Lipsa spiritului critic ne penalizează, nu prezența lui în exces.
Constantin Gheorghe
Acum, eu, unul, nu m-aș bășica prea tare în privința felului în care este prezentată situația din Turcia, cauzele și consecințele loviturii de stat militare eșuate de vineri. În fond cunoaștem atât de puține lucruri despre raporturile de putere la vârful conducerii Turciei, la relația lor cu țări care au influență asupra proceselor politice, economice și militare din Turcia, încât abordările astea sunt inevitabile. În plus, noi, ca oameni, suntem obișnuiți să cunoaștem lucrurile făcând modele și scenarii, pe care le punem la proba concordanței cu realitate. Și ori de câte ori ele nu corespund, le schimbăm, le adaptăm, formulăm altele noi. Fizica este un bun termen de comparație, pentru că, în fond, multe descoperiri așa s-au făcut: a fost imaginat un model, cu ceea ce se cunoștea, după care acelui model i s-au analizat slăbiciunile, neconcordanțele, și, pe măsură ce apăreau elemente noi, modelul se schimba.
Chiar și religia, la limită, este un model despre lume, o explicație, o grilă de citire a ei. Pe măsură ce lucrurile pe care ea le explica(vezi facerea lumii) căpătau alte explicații, religia își pierdea din relevanță. De asta este în impas, acum, cu toată aparenta resurecție a credinței. Religia trebuie să se reinventeze, să-și găsească altă menire. Catolicii au înțeles primii asta, și se orientează spre social.
Așa că scenariile, în privința evenimentelor din Turcia, sunt firești, chiar dacă unele sunt ridicole. Exprimă un soi de spirit critic, extrem de sănătos, și de necesar, dacă vrem să înțelegem ceva din ceea ce se întâmplă. Lipsa spiritului critic ne penalizează, nu prezența lui în exces. Așa că fabulați, băieți, numai fabulați!
