JUMĂTATE

21 martie 2016 destin valah Cultura

My.Roxa

 

Se zice că fiecare are o jumătate sau cum se spune: „Ce e al tău, e pus deoparte”.

Cum îţi dai seama care este? Sau dacă nu-ţi poţi găsi jumătatea ta de suflet pentru ca a întâlnit-o altă jumătate? Dacă jumătatea ta s-a înşelat când a făcut alegerea? Şi dacă şi eu mă voi înşela cu cineva pe care îl voi considera jumătatea mea, dar nu este? Şi dacă ” jumătatea mea” şi-a găsit jumătatea??

Prea mulţi de „dacă”.

Eu nu cred că fiecare are o jumătate. Noi suntem un întreg, nu suntem o jumătate de persoană la care să ne fie alipită o altă jumătate ca să putem funcţiona.

Poate că da, ca să mă exprim metaforic, avem mai multe posibilităţi, ” jumătăţi” ca să folosesc acelaşi termen deşi nu-mi place. Adică avem mai multe opţiuni, ne-am potrivi cu un anumit număr de oameni, am avea cam aceleaşi afinităţi.

Şi dacă îţi ratezi „sufletul pereche”, vei da, poate, la colţ de un alt suflet pereche şi o să încropiţi ceva până la un moment dat. Apoi fiecare dintre noi va alerga în căutarea altui suflet pereche. „Much trouble in the future”, este?

Pe lângă faptul că nu cred în „jumătăţi”, nu cred nici în soartă. Adică eu cred, dar doar pe sfert, să zicem. Nu cred în afirmaţia:”Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”.

Nu e ca şi cum, la naşterea ta, ar veni(ca în poveşti) trei ursitoare. Prima e bine dispusă şi îţi va ura succes, bani mulţi şi împliniri materiale. A doua, după un chef de seara trecută şi trei cafele la bord, îţi urează şi ea să o întâlneşti pe Ileana Cosânzeana, dar uită să-ţi spună şi de isteriile pe care le face din când în când. Şi ajungem şi la a treia care este într-una din zilele alea şi îţi zice că o să crăpi la 30 de ani.

Eu cred că soarta se schimbă la fiecare pas pe care îl facem, în urma fiecarei acţiuni pe care o generăm, ea nu se află acolo, bătută în patru cuie. Până la urmă, nu suntem decât nişte făpturi efemere care se mişcă într-o dezordine teribilă pe această planetă. Până şi furnicile sunt mai organizate decât noi.

Poate suntem doar atomi ce se mişcă aleatoriu. Sau poate că suntem, asemeni teoriei lui Platon, jumătăţi ale aceleiaşi fiinţe şi dragostea noastră e mai mult decât o simplă unire între doi oameni care, pentru a nu mai fi singuri,  s-au adunat unul cu celălalt în acelaşi spaţiu. Dar asta e contrar a tot ceea ce cred eu.

Cred însă că toate lucrurile petrecute în trecut, care la un moment dat au durut, au o noimă şi nu sunt făcute decât pentru a învăţa ceva. Privesc înspre trecut şi înţeleg azi şi acum lucruri care, atunci cand s-au petrecut, m-au facut să mă întreb, cu disperare în glas: „De ce eu?!”  Mi-e ciudă că nu am întâlnit mai demult oamenii pe care îi iubesc astăzi.

Un alt motiv pentru care nu cred în destin sau soartă, cum vreţi voi să-i spuneţi, este acela în care îmi spun că viaţa e pe apucate şi că cei care au tupeu şi întind primii mana primesc mai mult decât aceia care stau, timizi şi politicoşi, deoparte aşteptându-şi rândul. Şi, oscilând între a crede şi a nu crede în destin, îmi trece viaţa, pe un traseu pe care nu l-am ales eu. Drumul mă duce el singur, iar eu mă supun şi mulţumesc, în fiecare seară, pentru minunile, lecţiile şi trăirile care mi-au fost date, şi pentru suferinţele care mă fac să înţeleg mai mult, să învăţ mai mult şi să fiu azi mult mai bună decât ieri.

 

 

Jumătate

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign