Îți place de noi, nu-i așa?
de Denisa Niță
– Cum e, mă, îți place aici? Îți place de noi, nu-i așa?
– Lasă-l, fată, în pace, nu vezi ce priviri ne trage. Cre’ că ne înjură de ne trece Dâmbovița.
O sun pe A., am uitat ce vrea. Snack Box cu crispy. Bine. La casa de lângă mine așteaptă un bătrân. Scoate bani dintr-un buzunar de la piept, îi numără o dată, se uită pe meniu, îi mai numără o dată și comandă. Pronunță greu, întreabă ce-i sosul ăla, dar cu ce e celălalt. Dar altul nu au? Tipa de la casă ridică tonul și-i zice să-și aleagă ceva. El îmi prinde privirea, zâmbește și ridică din umeri.
Între timp, îmi vine rândul să comand. Mai înalt cu două capete decât mine, slăbănog, cu cocoașă, într-o cămașă cu două numere prea mare, mă întreabă ce vreau. Nu se uită în ochii mei. Caută cu degetul pe ecran, oftează și se uită la colega lui. Asta o cheamă pe alta, să-l ajute pe băiatu’ nou. Îl împinge din fața monitorului, pufnește și-mi ia comanda. Ăsta se joacă cu degetele pe tejghea, cu privirea în podea.
Încep amândouă să-l ia la întrebări. Cum e, ăă, e-n stare să facă asta, da’ n-o să fie atât de lent tot timpu’, nu. Dar îi place, așa, de ele, nu. Una îl împunge cu cotul. Râd. El mai ridică ochii la mine și pe urmă se uită în spate, unde-i bucătăria. Cineva aruncă niște bucăți de carne într-o tavă, altcineva scoate cartofii prăjiți dintr-o baltă de ulei. Sfârâie și mă pocnește un miros dulceag. Se înroșește la față și se întoarce cu spatele, își face de lucru cu paharele.
Plec în același timp cu bătrânul, care se oprește și-mi zice:
– Femeia e lucru dracului, fetiță.
