INTERVIU cu Tudor Dumitrascu

1. Care este primul lucru care îți vine în minte când te gândești la Bucureștii Vechi și Noi?
Am terminat Istoria, deci la intrebarea asta as raspunde cu placere pe multe pagini. Pe scurt Bucurestiul a fost intotdeauna aproape o mare capitala europeana. Mereu aproape (sic) niciodata chiar acolo. La fel este si astazi. Aceiasi protipendada care si murdareste cizmulitele in mahalale, aceleasi discrepante uriase, aceleasi diversitate sociala ametitoare. Sunt mai putin fermecat de povestile interbelice de la Capsa pentru ca, prin forta lucrurilor, stiu ca la 100 de m de Capsa incepea noroiul si saracia. Sa nu fim ipocriti deci. .

2. Cum definești timpul orașului?
. Eu sunt bucurestean, pentru mine timpul trece altfel si asta este important. Eu nu pot sta intr un sat, undeva la o pensiune de pilda mai mult de cateva ore. Pentru mine timpul se masoara in zdranganeala tramvaielor si in sirenele politiei. Nu sunt un romantic al vremurilor linistite. Le-am trait candva cand nu se intampla nimic in jur si nu mai vreau sa le traiesc. Vreau ca lumea sa se miste, sa incerce, sa n-aiba timp, sa urnim cu totii bulgarele, sa l facem din ce in ce mai mare. Si daca asta inseamna zgomot, atunci asa sa fie. Vreau progres nu reverie. Pentru asta o sa avem timp cand imbatranim.

3. Cu ce culoare asociezi Bucureștiul?
Gri, in continuare gri, prea gri. Ma enerveaza de mor si asta contribuie din plin la depresia noastra cotidiana. Si cred ca stiu de ce. De fapt suntem inca in epoca „acumularii primitive de capital” cum spunea Marx saracu’.. si asta nu ne lasa prea mult timp sa ne concentram si pe altceva decat pe obiectivele noastre zilnice. E firesc sa se intample asa. Au trecut doar 26 de ani intr-o paradigma in care altii traiesc de sute de ani. O sa vina vremea cand o sa intelegem ca „wellfair” nu inseamna doar banii din buzunar ci si aerul pe care l respiram, culorile din jur, civilizatia in general. O sa vina vremea, dar mai avem de asteptat. Nu am nicio picatura de incredere in „initiativele” oamenilor de bine pentru ca sunt picaturi intr-un ocean, de multe ori mai kitschoase decat ce era inainte si in principal cu scopul de a atraga publicitate. Nu! Orasul este facut din toti nu doar din inteligentia barboasa din ceainarii. Din taximetristi, din asistente medicale, din muncitori, din vanzatorii de la taraba, din zilieri, din categoriile pe care inteligentia le exclude complet dar care de fapt formeaza masa critica a vietii urbane. Acestia trebuie sa ajunga sa vada putin si dincolo de propriile necesitati imediate si sa inceapa sa-si puna si altfel de probleme. Si asta se poate daca vom face lucruri omenesti, cand vom abstractiza mai putin viata culturala, cand vom construi statui mai putin absurde prin post-modernismul lor, cand vom ajunge la numitori comuni mai firesti.

4. Ce ai schimba , dacă ai putea, în domeniul în care îți desfășori activitate?
Eu astazi sunt carciumar… suna foarte pervers pentru ca stiu ca acum la noi este echivalentul patronului perfid, evazionist si derbedeu. Un infractor cu alte cuvinte… As vrea sa pun in locul meu pe cei care au genul asta de parere…, doar pentru o zi.
Am fost producator de televiziune, regizor, graphic-designer, si am inteles ca in viata asta, oricat de greu ar fi, importanta este constructia. Rabdare, efort, auto-evaluare, perfectionare permanenta, intr-un cuvant, important este ce cladesti si pe ce fundatie stai. Unii au si talent, unii au si noroc, dar noi restul, majoritatea, trebuie sa realizam ca cea mai de pret resursa a noastra este consecventa. Astazi as schimba mentalitatea complet nefunctionala a satisfactiei obiectivelor mici, meschine. O vad in permanenta in jurul meu. Oamenii nu stiu sa lupte, nu stiu si nu vor sa se depaseasca, sunt autosuficienti pana la Dumnezeu. Cred ca asta ma ingrozeste cel mai tare: autosuficienta. Daca as putea le-as trage acest val de pe fata, le-as arata cat de mult mai este pana acolo unde ar tb sa fie. Autosuficienta este cel mai neproductiv sentiment posibil. Si nu este vorba bineinteles doar de domeniul meu…

5. Cu ce anume crezi că poți schimba viața celorlalți?
Eu am crezut intotdeauna ca singurul mod in care pot schimba ceva in ceilalti este propriul meu exemplu. As schimba in ceilalti atitudinea fata de munca, as schimba inertia pe care o vad la tot pasul, as schimba pofta asta nebuna de inavutire cu orice pret si cu minim de efort, as schimba eschivarea permanenta de la responsabilitati, lipsa de asumare, as schimba frica, superstitioasa de a dreptul, de a nu gresi, as schimba nemultumirea generala fata de ceilalti si niciodata fata de tine. As impinge oamenii la a-si proiecta si urma ambitii reale nu fantasmagorice…

6. De ce suntem înclinați să judecăm o persoana în funcție de grupul social din care face parte?
Nu stiu sa raspund politic corect la aceasta intrebare. Suntem diferiti pentru ca ne nastem diferiti si punct. E si o chestiune de noroc dar sa fim seriosi, nu ne opreste nimeni sa ne auto-depasim. Asa ca mai degraba nu ne raportam diferit la grupurile sociale ci la trasaturile si comportamentele fiecaruia in functie de cat de mult si-a dorit sa evolueze chiar si pe scara sociala. Cei care sunt satisfacuti cu un anumit nivel trebuie sa-si asume acest lucru.

7. Ce înțelegeți prin segregare socială și cum o diferențiați de separare?
Segregarea este un concept foarte concret. Presupune masuri si actiuni prin care oamenii sunt separati pe criteria foarte clar stabilite (sex, religie, etnie, etc) In Romania nu exista segregare, ea nu exista in cultura noastra civica si politica si asta pentru ca in general nu am avut regimuri politice care sa ne separe si sa acorde privilegii unui anumit grup in defavoarea altuia. De noi si-au cam batut toti de la putere joc de-a valma, La noi exista o alta forma de “segregare” si aceasta este de fapt tendinta, disperata uneori, de asociere la o anumita categorie. Este o forma deja organica prin care alergam cu limba scoasa dupa un anume satatus social.

8. Gândirea și creația sunt opțiuni private sau publice într-o lume dominată de dictatura cotidianului?
Gandirea si creativitatea sunt strict consecintele educatiei. Asta se demonstreaza cel mai usor prin observarea principalelor efecte ale lipsei de educatie: non-gandirea si non-creativitate. Sunt la tot pasul. Din administratie – cel mai evident – pana oriunde altundeva. Educatia este cea care conduce la ceea ce spuneam mai sus, la conceptul de constructie, de strategie personala, de fixare si urmarire a unor obiective. In mare noi romanii suntem extreme de neinteresati de acest aspect iar oamenii care poate ar avea ceva de spus intr-o astfel de directie, refuza implicarea in spatiul public. Evident ca daca sistemul institutionalizat de educatie nu-si va propune sa genereze creativitate, si minti libere ci “ospatari si tinichigii” vorba presedintelui nostru cel mai iubit, atunci cam la atat trebuie sa ne si asteptam.

9. Cât de mult considerați că se implică autoritățile locale în dezvoltarea mediului cultural din București?
Nu cred ca pot raspunde la aceasta intrebare pentru ca nu stiu raspunsul. Habar n-am cum se implica, poate o fac dar nu vad eu. De fapt mint, am vazut statuia cu cartoful infipt intr-o tepusa din Piata Revolutiei si mi am inchipuit ca este o initiativa a autoritatilor… Cam ce intelege orice taximetrist din opera acea inteleg si eu. Mai departe…
Sigur ca exista solutii, sigur ca art trebui sa intelegem ca nu doar festivalul George Enescu trebuie promovat si etichetat ca eveniment cultural si ca accesul la cultura trebuie gandit pe baze firesti, cu evenimente pentru cei 99,5 la suta dintre bucuresteni care nu-si dau check in la muzica simfonica, sigur ca ar trebui sa ne interseze moduri prin care nu doar elitele (sau cei care se eticheteaza astfel) se regasesc. Dar mai e mult pana departe.

10. Prin ce modalitate ați apropia cât mai mulți oameni de artă/cultură?
Prin calitate, prin accesibilitate, prin valori si intelesuri firesti nu fortate. Vezi muzeul Antipa de exemplu. Un model de accesibilitate, cultura si educatie. Cam cati copii de muncitori nu-si vor dori sa deschida si o carte ca sa inteleaga ceva din ce-au vazut? Multi. De ce? Pentru ca acolo se vede profesionalismul, dragostea si atentia pentru detalii, se vede pasiunea celor care l-au construit, se vede dorinta de a impartasii cu ceilalti si de a-i face sa isi doreasca sa invete! Acesta este un model minunat care trebuie repetat pe toate palierele culturale.

11. Ce considerați că este pertinent în peisajul cultural actual?
In toate marile capital europene in care am fost m-a frapat un element extrem de interesant. La metrou, in spatiile publice agglomerate, peste tot pe strazi, eu nu am vazut reclame la detergent sau masini. Am vazut DOAR reclame la evenimente culturale: filme, teatre, musical-uri expozitii, etc. Mi am imaginat ca deal-ul era ca municipalitatile sa ofere aceste spatii de afisaj ori exclusiv ori gratuit acestor produse. Mi s a parut o solutie super eleganta de acces si de cointeresare a administratiei in viata culturala a orasului. Iata un model de pertinenta. Ce este pertinent la noi? Faptul ca oamenii chiar cauta acest gen de enterteinemet care este cultura! Si cu toate dezamagirile, continua sa faca acest demers.

12. Cum descrieți mediul cultural din care faceți parte?
Haotic. Cei mai multi incurca actul cultural cu micul business de tejghea. E o negociere perpetua pe cativa banuti, Se duce dracu orice tremur interior (in cazul in care acesta este generat) de aceasta permanenta goana dupa niste leuti care nu imbogatesc pe nimeni dar care transforma artistul intr-un buticar. In publicitate exista o axioma care spune ca nu exista creatie fara utilitate, cu alte cuvinte creatia ne-vandabila nu este creatie, este pierdere de timp. La fel este si in arta daca vreti. Valoarea unui act de cultura este data de public, la fel ca in orice alta piata. Nu exista un pret, acesta se genereaza din relatia cerere/oferta. Scopul unui artist este sa si creasca valoarea iar aceasta va produce automat si bani. Si din nou ajungem la idea de constructie… care inca nu ne place asa cum ar trebui.