de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu
Înţelegerea este a complexităţii, arată economistul american Albert Hirschman în Essays in Trespassing (p.265 şi passim). Este prima trăsătură a elitelor care produce… dezvoltare. Progresul, arată Hirschman, depinde decapacitatea de cuprindere a întregului. Dar nu poţi cuprinde întregul dacă eşti complexat. Dacă te plasezi inferior faţă de Occident şi dacă te consideri superior propriului popor. Gruparea elitelor complexate se mai numeşte şiintelighenţie. Fenomenul intelighenţiei este unul dintre cele mai stranii din lume şi el explică, în bună măsură, retardul ţărilor din periferia lumii. Elitele sunt complexate şi nu au acces la înţelegerea complexităţii, la întreg, pe care, de altfel, îl şi dispreţuiesc. Uitaţi-vă la relaţia deraiată dintre universitate şi politic, dintre universitate şi economie (care se face fără ştiinţă), la modul în care media şi elitele intelectuale dominante se raportează la România profundă: la ţăran, Mioriţa, Mărăşeşti, în general, la momentele întemeietoare ale societăţii româneşti.
Dar situaţia este ceva mai complexă. Pentru că înţelegerea presupune obligatoriu accesul la chipul celui cu care te afli în relaţie. Nu poţi pricepe ceva cu adevărat dacă nu ai acces la chipul aceluia. Or, asta înseamnă că progresul societăţii depinde de calitatea relaţiilor primare, întemeietoare. Înseamnă că, începutul revenirii unei societăţi stă în calitatea întâlnirilor cu chipul. Accesul la întreg este mediat de chipul în care îţi vezi reflexia, devenind, în acest fel, tu însuţi. Fără chip insul ajunge la impas. Mircea Vulcănescu a scos practic filosofia din impas atunci când a spus că cunoaşterea are rostul întregirii omului cu omul („Logos şi eros”, p.16). Dar pentru asta, cunoaşterea trebuie să fie dragoste. Dar dragostea este slujitoarea întregurilor nu a specializărilor, nu a terorii lucrurilor, sub care stă insul modern. De la învăţământ la muncă, azi, aproape totul e specializare. Omul a devenit absurd, şi tocmai în asta constă genialitatea picturilor lui Picasso, că ne-au arătat aşa cum suntem.
Azi, după ce am fost la Biserica, am priceput o chestiune cu care, pâna de curând, „operam” doar sociologic, la nivelul teoriei elitelor. In rest, chiar dacă era acolo, nu devenise inca operationala. Este vorba de rostul întregului în viata de zi cu zi. Avem acces la întreg, zice Hirschman, prin intelegere, si asta ar fi principalul ingredient lipsă al elitelor care generează subdezvoltare. Azi, biserica a dat „Pilda celor poftiti la cina”. Toți cei poftiți s-au scuzat, că au diverse lucruri de făcut.
„Iar El i-a zis: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi;
Si a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca iata toate sunt gata.
Si au inceput unul cate unul, sa-si ceara iertare. Cel dintai i-a zis: Tarina am cumparat si am nevoie sa ies ca s-o vad; te rog iarta-ma.
Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc; te rog iarta-ma.
Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni.
Si intorcandu-se, sluga a spus stapanului sau acestea. Atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici.” (Luca 14 (16-24))
Destul de des ni se întâmplă sa ne eschivam de la diverse invitatii, chiar ale prietenilor celor mai buni şi chiar mai mult decât atât.
Ideea este că „cina” este locul. Aici ne întâlnim faţă către faţă cu oglindirea noastră în celalalt. Este întâlnirea ca sărbătoare. La om, Dumnezeu ajută în sensul ca îi face trupul să simtă sărbătoarea dragostei de pilda, când îi „fierbe” sângele. Sângele aduce la „locul întâlnirii” şi mintea, care altfel s-ar pierde raționalizând, punând mereu altele înaintea întâlnirii.
Omul tinde sa piardă din vedere întâlnirea tot aranjând în funcție de priorități realul. Fetelor, ispita este mai mare la voi, pentru că voi sunteți păstrătoarele sentimentului integrității. Şi tot voi sunteţi „organizatoarele” realului, chiar va mândriți cu asta, arătând, mai mult sau mai putin pe drept, acest lucru. Insă ordinea lucrurilor nu este şi ordinea lumii. Pentru că sursa ordinii nu este în lume. Sursa, cum arată Vulcănescu (Logos si Eros) este, pentru om, în afară de Biserica, la întâlnirea dintre logos şi eros (Logos). Iar accesul la ordine are loc prin intâlniri (astrale) – momentele de la încheietura lumii la care ne e dat sa participăm. Mai mult, prin acele întâlniri noi ne întâlnim cu noi înșine prin chipul celuilalt.
Nu e nimic criptic. Trăiți-vă viata, nu atât cu adrenalină, cât prin intâlniri cu chipul în care vă oglinditi. Întâlniri astrale: întâlniri memorabile. Cu cartea, cu arta în general, cu oameni deosebiți cu unul anume, etc. Unele atât de memorabile încât vreți sa le interiorizați mai mult decât pe altele. Dar pentru asta trebuie sa fim acolo.
Albert O. Hirschman, „Essays in Trespassing. Economics to politics and beyond”, Cambridge University Press, 1981
Mircea Vulcănescu, „Logos şi Eros. Creştinul în lumea modernă. Două tipuri de filosofie medievală”, Paideia, Bucureşti, 1991.
