de Adrian Majuru
High-life în vacanţă
Bucureştiul respira vara şi prin aceia, care deşi aveau posibilităţi financiare, din variate motive nu puteau pleca în vilegiatură sau în mult aşteptatul concediu. Mai întârziau fie din cauza unei afaceri, fie în urma unei nehotărâri de moment.
În casele lor somputoase se organizau spre seară răbdătoarele şi pasionantele partide de bridge sau poker întrerupte uneori de partide intime de dans sau discuţii de tipul «gentlemen agreements».
Distracţia intimă şi muzica la patefon era preferată celei din localul public, unde amestecul clienţilor şi gusturilor putea crea disconfort. Terasele caselor se transformau în spaţii de recreere pentru cei ai casei şi prietenii lor, chiar veniţi din provincie, încă din secolul al XIX-lea. Soarelele secolului al XIX-lea au făcut treptat loc ceaiurilor dansante, în perioada interbelică. La adăpostul saloanelor sau grădinilor, care înconjurau generos reşedinţa, serile de vară erau primitoare şi tihnite.
Dimineţile pustii ale verilor caniculare erau adesea consumate în ieşiri cu automobilul la Şosea, în pădurile şi zonele învecinate Bucureştiului. Promenada se continua apoi cu scurte plimbări în preajma locului de oprire. Nu de puţine ori plimbarea înainta spre valea Prahovei, pentru câteva ore. Apoi, foarte iubită era echitaţia, tot în cursul săptmânii, când Şoseaua Kiseleff nu era stăpânită de mahalagii. Între Piaţa Victoriei şi rondul al II-lea chiar, zăreai adesea domni şi doamne, care mergeau la trap, pentru ca, odată cu lăsarea serii, să lase locul trăsurii sau automobilului, în aceleaşi locuri.
Nu puţine erau reşedinţele unde, pentru un public intim şi ales, se organiza câte un concert sau chiar se juca câte o piesă de teatru. Uneori cei de-ai casei participau la eveniment.
Înalta societate nu se ascundea publicului obişnuit. Era vie, dinamică şi deloc preţioasă. Exista pur şi simplu.
Din nefericire aceşti oameni, de etnii şi confesiuni foarte variate, care s-a topit într-un mixtum compositum între 1870 şi 1930, exportatori de modele comportamentale către marginea societăţii, au fost evacuaţi din istorie iar fotografiile pe care le admiraţi alături de aceste rânduri, nu mai au corespondenţă în realitatea imediată. În sensul că istoria culturală a modelului social reprezentat de high life în vechime, unul pozitiv, vertical şi discret, a fost stopat violent în mai puţin de zece ani, începând cu 1946. De pildă, domnul care îşi pregăteşte calul pentru echitaţie a fost unul dintre marii industriaşi ai României. A dispărut fără urmă, cu întreaga familie, chiar înainte de naţionalizare. În locul lor, la vârful piramidei sociale, a înflorit între timp o faună umană originară în valul de oportunişti, care încă din 1948, a avut acces la manevrarea resurselor financiare ale statului. Şi de aici mârlănia ajunsă prin corupere într-un peisaj social pe care nu-l înţelege, şi care alimentează imaginea dezgustătoare a luxului etalat. Un simplu gest social fără acoperire culturală.
