Istorie

Haideți, bă!

de Constantin Gheorghe
Haideți, bă! ”FMI are serioase rezerve că România îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de un acord de tip Flexible Credit Line.” Aha! În prezent doar trei țări se bucură de acest statut: Polonia, Columbia și Mexic”
Sunteți nebuni? Columbia și Mexic, două narco-economii, cu zone uriașe din teritoriul național aflate, practic, în război civil? În condițiile astea FMI crede că acolo există cele trei fundamente pe care se aşează acest tip de relaţie, adică:
Statul are un fundament economic şi un cadru instituţional puternic
Statul implementează- şi are un istoric substanţial de implementare – politici corecte şi puternice
Statul rămâne angajat pe viitor în promovarea acestor politici”?
Vă dați seama ce-și bat ăștia joc de noi? Iar veselia indecentă a cretinilor care se bucură că România nu se ”califică” în aceeași ligă cu două țări distruse de proastă guvernare dovedește, o dată în plus, că suntem o țară de căcat, care-și merită soarta.
Cât privește Polonia, relația cu FMI este mai degrabă recompensa pentru că joacă rolul de cal troian american în UE, decât recunoașterea unor merite în buna guvernare. Asta e: când vor să te jupoaie, te fac din vorbe!

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button