Puțini știu că Vlad Țepeș a avut un frate mai mare, pe nume Mircea. Unii mai știu de fratele mai mic, Radu cel Frumos, ironizat pentru presupusele înclinații homosexuale (în realitate acesta s-a opus să fie violat de sultanul Mahomed al II-lea), însă despre Mircea nu a auzit mai nimeni.
Născut cândva între 1410-1420, Mircea Dracul apare în mai multe documente și relatări de epocă. Se pare că el a comandat corpul de oaste valah care a participat la bătălia de la Varna din 1444. Din anul următor avem o relatare despre participarea lui la bătăliile de la Turtucaia și Giurgiu, când a condus asalturile valahilor asupra acestor cetăți, în cooperare cu un corp de oaste occidental condus de cavalerul Jehan de Wavrin.
Garnizoana turcească din Giurgiu și-a negociat plecarea după câteva zile de asediu și doborârea unui turn. Negocierea s-a dus în lipsa voievodului Vlad Dracul, care a fost nemulțumit de rezultat, mai ales că avea o chestiune personală de reglat cu comandantul turc din Giurgiu (responsabil direct de luarea drept ostatici a fiilor săi Vlad Țepeș și Radu cel Frumos). Drept urmare, Mircea Dracul s-a prezentat la Wavrin și i-a explicat situația, anunțându-l că valahii nu sunt de acord să-i lase pe turci să plece. După care a organizat o ambuscadă și i-a căsăpit pe toți cei 2.000 de turci.
Cadavrele spintecate ale turcilor au fost înșirate pe malul sudic al Dunării, ceea ce i-a tulburat pe turcii veniți după câteva zile să scape de asediu garnizoana Giurgiului – o formă de război psihologic. Nu prea existau deosebiri între Vlad Țepeș și frate-său mai mare.
Mircea Dracul a sfârșit-o prost: a scăpat din ambuscada în urma căreia a fost decapitat tatăl său în 1447, însă a fost prins de orășenii din Târgoviște care i-au scos ochii, după care l-au îngropat de viu. Vlad Țepeș și-a răzbunat fratele: i-a silit pe târgovișteni să ridice inutila cetate de la Poenari.
