FIDELITATE
My.Roxa
Cât de importantă este fidelitatea pentru tine sau, mai exact, cât de importantă este fidelitatea în general? Oare este temelia unei relaţii sau doar o părticică care îşi are importanţa ei mai mică sau mai mare, după caz?
Pentru mulţi, fidelitatea reprezintă coloana vertebrală a dragostei, alţii în schimb vor variaţii ca în final să se întoarcă la ceea ce iubesc de fapt; infidelitatea combate astfel plictiseala…
Întrebarea mea este următoarea: oare fidelitatea (şi astfel ajungând la monogamie) este o stare naturală sau pur şi simplu ceva artificial, un fel de construcţie, o idee în care nu cred prea mulţi, dar se fălesc şi asta pentru că aşa dă bine?
Eu ştiu că omul, prin natura sa, nu este monogam, deşi eu îmbrăţişez fidelitatea şi merg pe drumul: „stau cât îmi este bine, apoi dacă apar alte dorinţe, fiecare îşi vede de drumul şi treaba lui ..”
Monogamia ne este vârâtă sub nas încă din vremea copilăriei( exemplu: Făt Frumos care o iubeşte pe Ileana lui şi …şi…şi …ca mulţi alţii, trăiesc fericiţi pââână la adânci bătrâneţi). Desigur că aici nimeni nu mai pomeneşte de scandalurile dintre ei, de farfuriile cu care Ileana aruncă după prinţ sau îl ceartă că nu a dus gunoiul.
Deci întorcându-mă la ideea mea de monogamie, aceasta ni se inoculează ca un lucru firesc. Uitându-ne însă la câteva exemple dezonorante din societate( hai să zicem scandaluri în presă ce au ca bază infidelitatea) ceva se clatină.
Ca o paranteză aşa, am citit ceva şi anume despre ceea ce a fost dinainte de monogamie. În urmă cu câteva milioane de ani, Homo erectus, strămoşul omului, a renunţat la sistemul de înmulţire tipic gorilelor, în care un mascul alfa se lupta cu alţi masculi pentru a câştiga accesul la un grup de femele. În locul acestuia, Homo erectus a trecut la un model în care cei mai mulţi dintre masculi aveau acces la femele.
Ceea ce vreau să subliniez, de fapt, este că monogamia este un fenomen extrem de rar întâlnit în rândul mamiferelor. Întorcându-mă la om, am mai citit şi că părţile erogene ale femeii şi bărbatului sunt mai mari decât ne-ar trebui de fapt (dar asta e o altă discuţie despre care probabil că voi scrie cândva).
Monogamia nu caracterizează nici un primat ce trăieşte în grupuri şi interacţionează social des. Dacă oamenii au trăit timp de milioane de ani în grupuri poligame, când am adoptat monogamia ca un principiu de organizare socială? Toate dovezile par să indice că monogamia este un produs rezultat în urma culturalizării.
Poate că bărbatul, pe măsură ce a trecut timpul, a folosit instrumentul monogamiei pentru a gestiona comportamentul sexual al partenerei sale. Se ştie că în vremurile de demult, femeile infidele erau omorâte.
În ciuda metodelor dure prin care s-a încercat condamnarea adulterului, acesta este întâlnit în continuare în toate societăţile.
Dacă monogamia ar fi aşa de rea, de ce şi-ar pune în pericol atât de mulţi oameni reputaţia şi cariera?
Dacă monogamia ar fi cursul firesc al unei relaţii , n-ar fi fost nevoie de reglementări legale şi norme morale. So.. I rest my case. 🙂 Asta nu înseamnă că sunt de acord şi dacă m-ar înşela jumătatea nu aş arunca cu cratiţa după el!
Ca o concluzie aşa la întrebarea: „De ce înşelăm? ”
Poate avem nevoie de varietate(cum spuneam în rândurile de mai sus), poate că pe măsură ce înaintăm în vârstă vrem să ne demonstram că încă mai putem avea alte persoane, că încă mai atragem, poate că plecăm în momentul în care persoana de langa noi nu ne oferă ceea ce avem nevoie şi, la un moment dat, ne întoarcem tocmai pentru că nu ne putem rupe total de-acolo sau poate pur şi simplu din plictiseală..
