de Constantin Gheorghe
PIB ul României a fost anul trecut de 152 de miliarde de euro. Bugetul reprezintă cam o treime din PIB, adică vreo 51 de miliarde de euro. Din acești bani Secretariatului de Stat pentru Culte, prin intermediul căruia sunt finanțate cultele recunoscute în România, vreo 16, dacă nu m-a lăsat memoria, îi revin vreo 50 de milioane de euro, adică 0,1% din buget, și 0,03% din PIB. Asta nu înseamnă și că-i primește și îi cheltuiește. Dar pe hârtie atâția sunt. Banii ăștia finanțează o parte din salariile clerului DE TOATE CULORILE, nu doar pe cele ale clerului ortodox, se întrețin bisericile monumente istorice, moștenirea culturală a diverselor culte, care este a României, se finanțează bisericile românești din străinătate, care sunt centre culturale, până la urmă, și contribuie la păstrarea identității românilor din diaspora.
Serviciul Public de Televiziune, o gaură neagră pentru Buget, are datorii de circa 150 de milioane de euro, și un buget mai mare decât cultele. Care televiziune are ratingul mai mic decât puța de colibri, și nu cu mult mai mare decât puța de furnic. Masculul de furnică.
De înjurat este înjurată Biserica Ortodoxă, pe motiv că papă de pomană banii de la stat, banii întregului popor, pe care-l ține în neagra ignoranță, de parcă TVR o fi o lumină a culturii. E înjurată mai abitir ca în anii 50, când înjurătura era planificată riguros, și se înjura la comandă. Acum se înjură tot la comandă, doar că fiind ”libertate de expresie” înjură, împreună cu lătrătorii de profesie, și turma de decervelați frustrați, care latră din principiu, pe oricine și la orice, doar și-o mai ostoi frustrările.
Cum am mai spus, sunt ateu. Ca atare mă doare în cot de toată povestea asta. Însă nu-mi place să fiu luat de prost. Și nici campaniile de denigrare la comandă, bine plătite, nu-mi plac. Dar mai ales nu-mi plac atacurile împotriva elementelor constitutive ale identităților. Putem fi foarte bine europeni și fără să ne renegăm trecutul, să înjurăm Biserica, să ne lepădăm de istorie, să facem din limbă un amestec grețos de anglicisme adaptate după ureche, și să excelăm în demonstrarea rușinii de a fi român. Nimeni nu ne va aplauda pentru asta. Dimpotrivă, vom fi disprețuiți. Oricum suntem disprețuiți; dacă o ținem tot așa nimeni nu va mai vrea să aibă ceva în comun cu noi. Eu zic s-o ținem tot așa: succesul ne va fi garantat!