de Constantin Gheorghe
Jean-Claude Juncker are și momente de luciditate. Într-un astfel de moment a realizat tâmpenia monumentală pe care a făcut-o Uniunea Europeană, jucând cartea Ucrainei(de fapt a SUA) împotriva Rusiei. Acum e târziu să mai schimbe ceva. Rusia, chiar și sub Putin, a făcut serioase-și sincere-eforturi de a se lega de Occident. Și a primit în schimb jigniri, și un val de ură. După ce a suportat umilințele anilor Elțîn.
Evident, Rusia nu este o putere exemplară. Dar care putere este așa? Într-un sistem multipolar, în care interesele tuturor sunt luate în considerare, relația cu Rusia putea întări Uniunea, și limita frustrările rușilor, generate de prăbușirea URSS și de destrămarea unei arhitecturi de securitate, construită într-o jumătate de secol. Acum rușii au renunțat la iluzii, și își văd de ale lor, fără să le mai pese de nimeni. Nu mai au nimic de pierdut.
Știu că nu sunt nici o națiune indispensabilă, dar nu le pasă. Pentru ei important este să se țină cont de interesele lor. Și au tot mai multe mijloace să-și promoveze interesele. Umilințele suferite au lăsat urme. Și ele nu se vindecă nici cu demonizarea, nici cu sancțiuni inepte, nici cu delirul de tip ucrainean.
Uniunea Europeană a pierdut un partener important, atât economic, cât și politic și diplomatic. Lipsa de viziune, alinierea fără discernământ în spatele Washingtonului, renunțarea la atributele suveranității europene, toate încep să aibă costuri.
Oricum pe noi, românii, chestiile astea nu ne interesează. Noi trăim într-o cu totul altă lume. O lume de coșmar, e drept, dar o manea de coșmar…
