În urma cuceririi Independenței de stat a României, prestigiul lui Carol I (1839-1914) a crescut considerabil. În acest context, de modificare a statutului internațional al României se impunea, la nivel politic, și o schimbare a rangului domnitorului. Astfel, la 9/21 septembrie 1878, Consiliul de Miniștri a hotărât ca domnitorul Carol I să poarte titlul de ”Alteță Regală”, făcându-se un prim și important pas spre proclamarea Regatului României.
În imagine de la stânga la dreapta: Principele Ferdinand, Principele Hohenzollern, Principesa Maria, Regele Carol I, Kromprintz (moștenitorul Germaniei) și Regina Elisabeta.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică
În acest context, pentru a asigura stabilitate și continuitate dinastiei de Hohenzollern, Consiliul de Miniștri a insistat pentru reglementarea succesiunii la tron. Deoarece Carol I nu avea copii, s-a trecut la aplicarea articolului 83 din Constituție care prevedea: ”În lipsă de coborâtori în linie bărbătească ai Măriei Sale Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, succesiunea tronului se va cuveni celui mai în vârstă dintre frații săi sau coborâtorilor acestora”, se arată în volumul ”Carol I” (autor Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, 2004).
În vara anului 1880, principele a făcut o călătorie în Germania, unde a discutat această chestiune cu tatăl său, cu cancelarul Bismarck, precum și cu împăratul Wilhelm I. Principele Carol-Anton a comunicat în scris, la 21 noiembrie/3 decembrie 1880, că aderă la prevederile Constituției României privind succesiunea la tron în casa princiară de Hohenzollern. Însă, atât principele Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al lui Carol, cât și nepotul cel mai în vârstă au notificat că renunță la calitatea de moștenitori ai tronului României, astfel că succesiunea a revenit lui Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern și al principesei Antonia de Braganza, infanta Portugaliei.
Prin ”pactul de familie” din 21 noiembrie /3 decembrie 1880, patronat de însuși împăratul Germaniei, Wilhelm I, Ferdinand de Hohenzollern, nepotul lui Carol I a fost confirmat ca moștenitor al tronului României.
Senatul, la 1/13 decembrie și Adunarea Deputaților, la 4/16 decembrie au votat legea prin care Ferdinand de Hohenzollern devenea moștenitorul Coroanei României.
Viitorul rege al României, Ferdinand I (1914-1927) s-a născut la 12/24 august 1865, la Sigmaringen, în Germania. Studiile liceale și le-a definitivat la Düseldorf; a absolvit Universitatea de la Tübingen și la Leipzig. Pregătirea militară și-a făcut-o în cadrul Școlii Militare din Kassel, în 1886 devenind sublocotenent în garda prusiană din Postdam.
Principele Ferdinand a vizitat pentru prima dată România în 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I. În calitate de moștenitor oficial al tronului României, Ferdinand I a condus armata română în campania din Bulgaria (1913).
Supravegheat de regele Carol I, Ferdinand a luat lecții de limba română, istorie, geografie și de pregătire militară. A fost, succesiv, locotenent (1889), maior (1892), locotenent-colonel (1895), colonel (1895), general de brigadă (1898), general de divizie (1904) și general de corp de armată (1911).
S-a căsătorit la 10 ianuarie 1893, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha din familia regală britanică și cu puternice relații cu familia domnitoare din Rusia.
Vizita regelui Ferdinand și a reginei Maria la Câmpeni, 28 mai 1919; alături de fetele care au cântat la bucium.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică
Ferdinand a fost membru de onoare (ales la 16 martie 1890), protector și președinte de onoare (29 septembrie 1914-20 iulie 1927) al Academiei Române.
La 27 septembrie/10 octombrie 1914, regele Carol I (1866-1914), primul rege al României, înceta din viață la Castelul Peleș, după ce Consiliul de Coroană luase decizia neutralității României în război, decizie ce era în contradicție cu ceea ce dorea regele. A doua zi, principele moștenitor Ferdinand I depunea jurământul în calitate de Rege al României, spunând că va fi „un bun român”, în prezența Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare și a Mitropolitului primat.
Regele Ferdinand decorează pe front militari români, 28 august 1917.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică
Trecând peste faptul că era prinț origine germană, în timpul Primului Război Mondial, regele Ferdinand a fost artizanul alianței cu Antanta, și, la 14 august 1916, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia s-a luat hotărârea ca România să declare război Austro-Ungariei și Germaniei. Situația de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Regele împreună cu guvernul, armata și o parte a populației s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru Ferdinand și familia regală a urmat o perioadă extrem de dificilă.
A refuzat să ratifice pacea separată cu Puterile Centrale, fapt ce a dus la reintrarea României în război.
Anul 1918 a marcat, însă, o cotitură în cursul evenimentelor. În noiembrie 1918, o dată cu retragerea trupelor inamice din București, regele s-a întors în Capitală, alături de armata română. În aceeași perioadă, prin Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, Transilvania se unea cu România, desăvârșindu-se astfel statul național unitar român, după ce, în același an, se uniseră cu România, Basarabia la 27 martie/9 aprilie 1918 și Bucovina la 15/28 noiembrie 1918.
Intrarea în București a regelui Ferdinand și a reginei Maria în decembrie 1918.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică
Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia.
Încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922.
Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică
”Regele tuturor românilor” spunea atunci cu smerenie ”Suindu-mă pe tron, am rugat Cerul să dea rod muncii ce fără preget eram hotărât să închin iubitei mele ȚĂRI, ca bun român și rege” și continua: ”PUNÂND PE CAPUL MEU, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de oțel de la Plevna, pe care mari și glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României Mari, MĂ închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și jertfa lor, au asigurat unitatea națională și salut cu dragoste pe acei cari au proclamat-o într-un glas și într-o simțire de la Nistru până la Tisa și până la Mare.”
”Vreau ca în timpul Domniei Mele, printr-o întinsă și înaltă dezvoltare culturală, Patria noastră să-și îndeplinească menirea de civilizație ce-i revine în renașterea Orientului european, după atâtea veacuri de cumplite sbuciumări.”
Regele Ferdinand a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, și a fost înmormântat la Curtea de Argeș, alături de regele Carol I și regina Elisabeta.
În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile — cultural, politic, economic—, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocația constructivă și inteligența poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.
sursa-http://www.agerpres.ro/
