FeaturedIstorie

Din prostie, lașitate, ticăloșie.

de Constantin Gheorghe

Când vorbim despre posibila rupere a României, să ne uităm în istoria recentă, și să vedem cazurile Iugoslaviei, Cehoslovaciei și URSS. Ele ar fi continuat să existe, într-o formă sau alta, dacă doreau și cetățenii lor. Doar că, aflați într-un moment de criză, oamenii au crezut că soluția este separarea. Ideea că unele etnii sunt mai bune, mai oneste și mai muncitoare decât altele, iar leneșii și profitorii de-completați voi cu nume!-nu fac decât să le fure munca, a fost cea care a dus la ruptură. Timpul a demonstrat contrariul. Dar ideea n-a murit, bântuie și pe la alții, inclusiv pe la noi.

Așa că nu ”ai lui Soros”, ”ungurii”, rușii”, ”americanii” sau mai știu eu cine vor rupe România actuală. Nu, noi, românii, o vom rupe. Din prostie, lașitate, ticăloșie. Cei pomeniți vor profita. Asta e, pare complicat, dar este simplu: vrem, sau nu, să mai continuăm ca acum, sau credem că ne va fi mai bine dacă am trăi în trei sau patru cioburi de Românie? Avem răspuns la întrebarea asta?

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button