Istorie

Dar parcă vrem ”o țară ca afară”.

de Constantin Gheorghe

Am obosit să tot scriu despre asta: sistemul public nu se reduce la funcționarii cu mânecuțe. Asta este partea nesemnificativă a sistemului. Și este prost încadrată, ca personal și calificare. În momentul de față se produce o mutație de fond în administrațiile centrală și locale. Se trece de la rutina administrativă la planificare strategică, pe măsură ce statul se descentralizează, conform principiului devoluției. Iar oameni care să facă să funcționeze mașinăria, canci! La ORICE salariu! Nu au de unde recruta ăia din privat manageri. Vreți să recruteze statul?

Apoi, cu două sisteme publice uriașe, educație și sănătate, statul este cel mai mare angajator de personal cu studii superioare din România. Ăștia cresc în pom? Poți să-i plătești cu trei alune?

Trei: odată cu aderarea la UE au apărut noi instituții, deci a fost nevoie de noi angajări. Aceste instituții sunt depopulate, și din cauza salariilor, și din lipsa oamenilor calificați. Apoi, dacă ați uitat, noi am renunțat la conscripție. Și brusc avem pompieri profesioniști, cu normă-și plată!-întreagă. Cheltuielile cu funcționarea statului includ și Armata, Justiția, Serviciile de informații.

Cu salarii de doi lei la stat, avem un stat low cost. Dar și de o calitate mizerabilă. Dacă asta vrem, treaba noastră. Dar parcă vrem ”o țară ca afară”. Sau e doar o lozincă bună de prostit tefelei?

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button