FeaturedIstorieNews

Copacul

de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu

Acum trei ani, în parcul din cartier, verdele avea un rege. Tânăr, ca și parcul. Nu avea cum să fie altfel, porumbii de la marginea Bucureștilor nu fură decât recent împinși dincolo de orizontul blocurilor de hypermarketuri și, mai apoi, de Autostradă. Deși cu sacrificii importante, parcul a scăpat de viloiliada care i-a cuprins pe developeri, o specie nouă de homo sapiens, pusă pe hăcuit orașe. Verdele ca o fântână de viață avea în centru copacul cel tânăr. El dădea tonul luminii. Era centrul 

După o vreme, ceva s-a întâmplat. Tânăr fiind, copacul a obosit să mai dea viață. Acum câteva zile, niște băieți, ajunși din cea mai profană parte a cotidianului, mânuitori de zgomote cu dinți de fierăstrău, l-au tăiat.

A doua zi, copiii i-au pus coroană, să-l treacă cu bine prin frageda lor memorie, ce nu suporta dispariția copacului cel tânăr tăiat cu zgomot. Coroana de sus i-au pus-o jos, într-un inel protector, de flori. Pe vremea asta, copacul însuși și-ar fi făcut cercul acela spumos de flori – coroana.

Ce imbecil spunea că simbolurile sunt doar constructe, labile și artificiale? Să vină să-i întrebe pe copiii care și-au înmormântat, astfel, prin cercul de flori, copacul. (Ba nu, mai bine să tacă și să ia aminte). Ritul este nevoia noastră neînvățată de a vedea armonia lumii.

Numai așa dispariția e suportabilă, după cum și fericirea devine posibilă.  Și, tot prin rit, lumea devine inteligibilă. Iar noi, rămânem oameni. De unde rezultă că, a fi om, e o alegere.

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button