de Denisa Niță
– Am văzut cum mai dansezi dumitale prin magazin. Da’ nu te ceartă șefu’ că stai așa, dezbrăcată, cu spatele gol?
– Nu mă ceartă, Nea Mitică.
Bine, bine. Umblă de colo colo, să facă rost de bani, că se mărită nepoată-sa. Fată simpatică, frumușică, la facultate. I-o plătește tatăl lu’ băiatul ăla cu care. A luat și carnetul, e cuminte, se așază. Dar eu ce fac, ce planuri am. Le-a întrebat pe colege, i-au zis că am terminat jurnalismul. Știe și el un vlăjgan care a făcut școala asta. Are diplomă și tot ce trebuie. Băiat deștept, cumpără 20 de cărți pe lună. Le citește, le analizează și ce mai face el acolo, pe urmă le vinde, să mai facă un ban. Îi merge mintea brici. Citește, discută, știe, al dracu’, multe. Dar îi e rușine de gagici, că nu-i vine să le spună că-i gunoier. ”Cum să-i zic fetei că învârt gunoi, Nea Mitică?”. Dar se îmbracă frumos. Când e la gunoi, e una, în rest: țais. Costum, tot ce trebuie. E bețiv, bea de stinge, da’ băiat bun. O să-l aducă pe la magazin.
– Bine, Nea Mitică, dar e nouă și-un sfert, plec și eu, vorbim noi.
– Nu, nu, să-i zic ce cred, că-s fâșneață, mă potrivesc cu Ionel.
