de Constantin Gheorghe
Ce-am urât mai mult în comunism a fost strădania a tot felul de idioți, care știau mai bine decât mine ce e bine și ce nu pentru subsemnatul, de a-mi organiza viața. De asta urăsc acum strădania altor idioți-unii venind tot din comunism-de a-mi impune ce să cred, ce să fac și cum să fac, ce să gândesc despre unii sau despre alții. Așa că a se scuti! Lăsați oamenii în pace! Vor să se ducă la Iași, la moaște? Să se ducă, e țară liberă! Ei se duc la moaște, alții se duc la Untold. Cu ce sunt mai buni, sau mai răi, unii decât ceilalți? De ce ăia cu Untoldul sunt ”elitele”, iar ăia cu moaștele, ”scursorile” societății?
Cine sunt cei care ne judecă? Ce îndreptățire au s-o facă? De ce dacă se ciondănesc vreo câțiva la coadă la moaște e dovadă de primitivism, e câh, iar dacă își bagă ăia la Untold în venă cu pompa de bicicletă, se îmbată ca porcii și se tăvălesc prin noroi, e semn de civilizație și de modernitate?
Prieteni, e atât de simplu! Trăiește și lasă-i și pe ceilalți să trăiască! Avem suficiente griji pentru care putem ”muri”. Hai să vedem de ele, nu de mersul la moaște.Că dacă am fi o societate mai solidară și mai egalitară, mai prosperă și mai bine guvernată, moaștele n-ar mai fi ultima speranță a sute de mii de români, lăsați de izbeliște de un stat care-și plătește regește zbirii, și de mizerie medicii și profesorii. Dar e greu cu gânditul în ziua de azi.
