Ofensiva împotriva Chinei a fost declanșată, cu o violență care nu promite nimic bun. Este atacată din interior, prein intermediul minorității uigure, și în exterior, prin obligarea statelor care primesc investiții semnificative din China să renunțe la ele. Toată presa occidentală s-a dezlănțuit împotriva Chinei, în ciuda avertismentelor câtorva minți lucide, care atenționează că a trata China ca pe un dușman al SUA, în special, este o eroare impardonabilă. China este, poate fi și în viitor, competitor strategic pentru SUA, dar nu dușman.
State din Africa, din Asia, inclusiv Pakistanul, care și așa are un munte de probleme, renunță la colaborarea cu China, și apelează la banii FMI și ai BM. Totul e de un cinism incredibil: ”Bă! Noi vă vindem nu doar bani, și și democrație și anticorupție! China, nu! Hai, luați cu Consensul de la Washington, să nu vi se aplece!”
Sigur, pe termen scurt abordarea SUA poate fi câștigătoare, în sensul că expansiunea Chinei va fi încetinită. Dar care vor fi costurile pentru americani? Le pot suporta? Pot SUA, cu doar 320 de milioane de locuitori, să domine o lume cu 7, 4 miliarde de oameni? Cum? Doar arătându-le bâta? Să fim serioși! Ce pot face două portavioane, cu grupurile lor de sprijin, în Marea Chinei? Mai ales dacă în conflict intervine și Rusia. Sau ajută masiv China să dezvolte noi arme. Cu toate bazele lor din Filipine și din Japonia, SUA ar avea grave probleme să se aprovizioneze. Cred sincer că vor forma o alianță cu țările din zonă, pe care să le implice în războiul împotriva Chinei, inclusiv cu Vietnamul? Pakistanul ca schimba tabăra? India va ataca și ea China? De ce? Poate să-i ia locul, sau cum?
Mi se pare mie, sau planificatorii politici și militari din preajma lui Trump au nevoie urgență de un control la bibilică? Nu poți fi atât de rupt de realitate, încât să să crezi că poți câștiga un astfel de joc. Doar la poker poți juca la cacialma. În relațiile dintre state e pe morți. Și cacialmaua nu e tocmai opțiunea câștigătoare…
