În trei cârlige m-au atârnat de uscător.
Nestoarsă. Picuram picături grele și acide, găurind podeaua și fierbând acolo cu forfoteală și bulbuci. Pic-pic! Apoi, poc-poc din încheieturi. Venele sugrumate de cârlige, plesneau una câte una, întortochindu-se și uscându-se. Pârrr, hrâști, rupându-se-n fleici, fâșie cu fâșie, trasând granița-n Zig-zag-inegal-geometric, dintre putința de-a mai fi sangvină și leșinu-n comă, cu faliile suspendate, deshidratate. Amorfe.
Bum! Singurul plin de viața. Sunetul de final sau de-nceput. Împrăștiind în mii de fărâme, rigide-nemișcătoare, foste forme pulsatile ce se izbesc într-un Zbaf și zbuf de tot ce întâlnesc în calea lor. Fleoșc! Se-aude bucata de speranta. Disonant și nemelodioas. Cu hrârșiit din gâturi într-un sunet scurtat, ca-ntr-un morse. Sos.
În trei cârlige dedicate, m-au atârnat în uscător. În carnea vie, complet descoperită, rotundă și goală, respirând cu lăcomie, clorofila și roșu. Umplând zecile de plămâni cu viu, depunând ouă-n cuiburi și-n linii. În cea uscata, inegală, într-o grozăvie de culori-colorată, spânzurată cu capetele-n jos, odihnind surdo-mut gemetele de durere trecută. Sssst! Anestezie expirată. Fără vocale. Doar brrrrr și prrrrr și sffffrrr și mrrrr. De frig, de despărțire, de foc și de răutate.
Așa se despărțeau ca mai apoi să spere într-o alăturare contractuală. Într-un fleoșc umed degradant de viu, un fâss volatil-odorat de abandon, într-un pic-pic prelins și intermitent de lașitate, într-un trosc-poc-poc de înlăturare. Apoi ultimul Buuum! Big-Bang! Explozia consangvină, incestuoasă. Remarcabil de unică. Comuniunea clipei cu neclipa, a morții cu viata.
Finalul onomatopeic al uniunii găsesc a fi: mai dă-o-n-morții-mă-sii de luptă-n uscătoare! Cine-n-gâtu-mă-tii-de-proastă-te-a-pus-să-te-atârni?
Da-s prea multe vocale explicative și devine prea poetic așa.
Alina Covaci
Londra
17th July 2016
