de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu
Vrem solutii. Masurabile.
Ma uitam pe Schiller zilele trecute. Desigur, un romantic.
Dar pare sa ne arate ca mai nimic din omenesc nu e masurabil. Insul e impredictibil. Sunt doua exceptii: aspiratia si insul fara mama si fara tata. Paradoxalul acesta este, deci, insotitor al dorintei noastre de control. Singurele certitudini, lucruri descriptibile si de masurat prin cuvinte sunt, fie de (ne)atins, fie josnice. Desfasurarea firii intre aceste poluri e locul pe care doar arta l-ar putea cuprinde. Metafora, ritul, sunt singurele cadre prin care avem acces la propriile necunoscute. Si cum nu pot ajunge la mine decat prin altul, e de la sine inteles ca viata, pentru a putea fi traita, are nevoie de „podete de flori”*, prin care ne trecem fiinta prin timp**. Deci, de metafore-in-fapt.
Deci, ce masuram noi? (Cand vorbim de succes, scopuri, atitudini, comportament etc.)
*
In sociologie, Putnam ii zice „bridging”.
In filosofie, Heidegger ii zice grija.
**
Timpurile care pot fi trecute prin grija, nu prin procedee complexe de fizica, e una dintre implicatiile cu potential revolutionar a filosofiei heideggeriene, insuficient studiata.
